Adrian Păunescu va trăi prin versurile sale, care îl vor face nemuritor
Adrian Păunescu s-a stins din viaţă, şi odată cu el PSD a pierdut una dintre cele mai mari valori ale partidului. Preşedintele PSD Alba, dr. Ioan Dîrzu, şi-a exprimat regretul „pentru pierderea imensă pe care România o suferă prin dispariţia omului, poetului, politicianului şi personalităţii publice Adrian Păunescu. Pentru colegii din Partidul Social Democrat, Adrian Păunescu a fost şi va rămâne un simbol al valorii artistice, al solidarităţii faţă de cei năpăstuiţi şi al dragostei de ţară. A fost un om cu o extraordinară forţă interioară, cu un talent fără seamăn şi cu realizări deosebite în afirmarea dragostei sale faţă de ţară. România a pierdut unul dintre cei mai valoroşi oameni de litere, tocmai într-o perioadă în care vocile literare româneşti sunt tot mai puţine şi tot mai puţin autentice. Adrian Păunescu a fost un autentic om de stânga, care s-a luptat întreaga viaţă pentru dreptate socială, pentru solidaritate şi pentru drepturile celor necăjiţi. Această atitudine trebuie să fie continuată de toţi cei care l-au respectat”. Potrivit declaraţiei lui Ioan Dîrzu, Adrian Păunescu este un mare om de cultură care a ştiut să-i facă pe români să-l iubească. Unii i-au mulţumit pentru că le-a creat iluzia libertăţii într-o ţară ferecată de zidurile comunismului, alţii i-au întors spatele asediindu-l cu tot felul de acuzaţii. „Copiilor noştri care n-au cunoscut frigul şi foamea din vremea comunismului le rămân versurile sale. Noi, ceilalţi, rămânem cu nostalgia că datorită lui a existat odată Cenaclul Flacăra, am recitat şi am fredonat „Iubiţi-vă pe tunuri”, „Repetabila povară”, „Aruncarea în valuri”, „Totuşi iubirea” şi multe altele. Cenaclul a pornit ca un tăvălug şi a cuprins întreaga ţară. România a fremătat la îndemnurile poetului, care cu o voce tunătoare a stăpânit masele, le-a adus lacrimi de fericire. Românii rezistau câte 12-13 ore (în picioare), iar Adrian Păunescu reuşea, în anii ’70 – ’80 să umple singur stadioane întregi. Atunci s-a născut folkul şi s-au lansat mulţi dintre artiştii mari, iar impactul asupra „generaţiei în blugi” a fost incontestabil. Adrian Păunescu le-a dat multora senzaţia de libertate în timp ce poporul era de fapt în cătuşe. Amintirea frumoasă a rămas, iar pentru unii înseamnă cei mai fericiţi ani. Mulţi l-au iubit pe poetul Adrian Păunescu pentru versurile sale, cele care îl vor face nemuritor”. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Accident MORTAL pe autostrada A1, sensul Sebeș – Sibiu: O femeie a DECEDAT, o tânără și un copilaș de 1 an au ajuns la spital, după ce șoferul a intrat într-un TIR, pe banda de urgență
Accident MORTAL pe autostrada A1, sensul Sebeș – Sibiu: O femeie a DECEDAT, o tânără și un copilaș de 1 an au ajuns la spital, după ce șoferul a intrat într-un TIR, pe banda de urgență Un accident mortal a avut loc duminică dimineața, în jurul orei 7.00, pe autostrada A1, sensul Sebeș – Sibiu, […]
FOTO | ACCIDENT RUTIER în Lancrăm: Un autoturism a intrat într-un stâlp de curent și a acroșat o țeavă de gaz
Accident rutier în Lancrăm: Un autoturism a intrat într-un stâlp de curent și a acroșat o țeavă de gaz Un accident rutier a avut loc, duminică, 11 mai, în jurul orei 4.30, în Lancrăm, pe strada Principală. Un autoturism a intrat într-un stâlp de curent, care a căzut pe partea carosabilă, și a acroșat o […]
Peste 150 de elevi din județul Alba vor participa la testele PISA 2025: De unde provin elevii și în ce va consta testarea
Peste 150 de elevi din județul Alba vor participa la testele PISA 2025: De unde provin elevii și în ce va consta testarea România, prin Ministerul Educației și Cercetării, alături de alte 90 de țări, participă la implementarea studiului internațional PISA 2025. În perioada 12 mai – 9 iunie 2025, Institutul de Științe ale Educației, […]