Vrem ca istoria şi geografia României să fie predate în limba română!
Cu ceva timp în urmă, Parlamentul a aprobat mult controversata Lege a învăţământului, fără a ţine cont de părerile dascălilor, părinţilor, copiilor şi ale întregii societăţii civile. Marţi, 17 mai, în Camera Deputaţilor, termenul stabilit pentru dezbaterea proiectului legislativ care vrea să elimine din Legea Educaţiei prevederile care se referă la predarea istoriei şi geografiei României în limba minorităţilor nu a fost respectat, data limită fiind depăşită proiectul se consideră aprobat tacit de către deputaţi, situaţie în care Senatul va decide soarta învăţământului. În momentul de faţă opoziţia are un uşor avantaj în Senat, de doar un vot, ceea ce nu ne dă certitudinea de a spera la o decizie favorabilă având în vedere faptul că dacă doar un singur senator din opoziţie nu participă la vot din motive obiective, acest proiect poate să nu treacă. Sunt foarte curios cum vor vota cei doi senatori de Alba, domnul Alexandru Pereş şi domnul Nicolae Dobra. Sunt convins dacă în calitatea sa de vicepreşedinte al Senatului României, domnul senator Alexandru Pereş se va abate de la disciplina de partid a PDL-ului, indiferent de felul în care gândeşte domnia sa. În ceea ce-l priveşte pe domnul senator Nicolae Dobra, lucrurile se pot schimba datorită calităţii sale de fost ofiţer al armatei române, care o viaţă întreagă şi-a slujit patria cu devotament, până în momentul intrării sale în Parlament, când a început să voteze contrar intereselor cadrelor militare din rândul cărora a făcut parte şi împotriva intereselor electoratului său care l-a trimis în Parlamentul Românei pentru a-l reprezenta. Sper, sincer, că în cel de-al doisprezecelea ceas domnia sa îşi va aduce aminte de perioada în care a depus un jurământ militar pentru apărarea unei ţări din care facea parte şi Ardealul. Sper că domnul senator Dobra va vota, de această dată, pentru o Românie dreaptă, o Românie în care elevii să înveţe geografia şi istoria patriei în limba română, din manuale româneşti, nu în alte limbi, din manuale tipărite la Budapesta, unde dintr-o „eroare” s-a uitat să se precizeze că Ardealul aparţine României şi românilor. Încercaţi, domnule senator Nicolae Dobra, să le demonstraţi foştilor dumneavoastră colegi de arme care s-au dezis de dumneavoastră, dar şi electoratului pe care îl reprezentaţi, că interesele lor sunt mai presus decât interesele personale sau de partid.
ing. Gheorghe FENEŞER, preşedintele Partidului Conservator, Filiala Judeţeană Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
13 mai: Sfânta Glicheria. Povestea muceniței aruncată la fiare sălbatice, pentru că a refuzat să aducă jertfe idolului lui Zeus. Din moaștele ei a izvorât mir tămăduitor, care vindeca toate bolile
13 mai: Sfânta Glicheria. Povestea muceniței aruncată la fiare sălbatice, pentru că a refuzat să aducă jertfe idolului lui Zeus. Din moaștele ei a izvorât mir tămăduitor, care vindeca toate bolile Creștinii ortodocși o prăznuiesc în fiecare an, la 13 mai, pe Sfânta muceniță Glicheria. Fiica unui guvernator roman, Sfânta Glicheria a trăit în secolul […]
12 mai – Ziua internațională a asistenților medicali Ziua internațională a asistenților medicali este celebrată, la 12 mai, în întreaga lume. Această zi este sărbătorită pe parcursul unei săptămâni, în multe țări, precum Australia, Statele Unite, Canada etc, denumită „National Nurses Week”. Asociațiile naționale ale asistenților au un rol important în informarea, consilierea, încurajarea și […]
Dan Chindriș, consultant în turism: Cetățenii din Alba Iulia, cei mai consecvenți și eficienți susținători și promotori ai turismului local
Dan Chindriș, consultant în turism: Cetățenii din Alba Iulia, cei mai consecvenți și eficienți susținători și promotori ai turismului local Cu toate că poate părea greu de crezut, cel mai consecvent și eficient susțînător și promotor al turismului local de până acum a fost chiar populația Municipiului Alba Iulia. Contrar așteptărilor, cei care adus un […]