Rămâi conectat

Actualitate

Vremea începe să se racească în Alba. În timpul nopții vom avea parte de ger

Bogdan Presecan

Publicat

în

Începând de astăzi, 13 noiembrie, vremea frumoasă cu care ne-am obișnuit în ultima săptămână va intra într-un proces de răcire treptată și va ajunge, potrivit meteorologilor, la temperaturi specifice acestei perioade a anului. Astfel, dacă in timpul zilei nu se vor depăși 10 grade, în timpul nopții temperaturile pot ajunge, în special în zona de munte si la minus zece grade.

Precipitatiile, vor fi mai ales sub forma de ploaie, dar la munte se așteaptă lapoviță și ninsoare! Vremea devine rece in zori, bruma devine o prezență zilnică de miercuri încolo. Temperaturile nocturne vor scădea abrupt si acopera o paleta chiar până la – 10 grade C in depresiunile intramontane. De joi incolo, precipitatiile se restrang, iar cerul devine variabil.

foto arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Două dintre operele lui Costantin Brâncuși de la Târgu Jiu vor fi incluse în patrimoniul UNESCO

Bera Larisa

Publicat

în

Două dintre operele lui Costantin Brâncuși de la Târgu Jiu vor fi incluse în patrimoniul UNESCO Guvernul român anunță o zi deosebită pentru patrimoniul național: Ansamblul monumental „Calea Eroilor” creat de Constantin Brâncuși la Târgu Jiu și Frontierele Imperiului Roman – Dacia au fost acceptate pentru includerea în lista patrimoniului mondial UNESCO. Această veste a […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea