Rămâi conectat

Cultură Educație

Amplă acţiune de ecologizare la Lupşa

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

În comuna Lupşa Centru, s-au desfăşurat acţiuni de ecologizare a tuturor satelor arondate comunei Lupşa. Acţiunea de ecologizare s-a efectuat sub îndrumarea d-lui primar Alexandru Măcăieţ, protagonistul acesteia prin mobilizarea tuturor celor cu ajutoare sociale cât şi mobilizarea elevilor şcolilor de pe raza comunei sub conducerea cadrelor didactice. Întrucât înainte de sărbători s-au ecologizat centrul de comună şi satele arondate iar imediat după sărbători s-a trecut la ecologizarea malurilor Arieşului din amonte în avalul aferent comunei Lupşa precum şi a afluienţilor acestuia chiar până la obârşia lor pentru ca eventualele viituri de pe afluenţii râului Arieş să nu mai depună toate deşeurile (peturile, materiale plastice etc.) pe malurile Arieşului care destul sunt infestate cu acestea în momentele când apele Arieşului ajung până la cota de inundaţie. Astfel cei enunţaţi mai sus au depus eforturi susţinute pentru ca apele şi malurile râului Arieş să fie curate iar prin această acţiune s-au adunat sute de saci de plastic cu toate deşeurile de pe Arieş unele fiind agăţate de copaci şi de arboretul de pe malurile râului Arieş. Consider că dacă toate primăriile de pe cursul ambelor râuri Arieş din amonte în aval ar întreprinde periodic acţiuni ca ale d-lui primar Măcăieţ Alexandru apele de munte vor putea fi asemănate cu Ozana lui Creangă, limpezi ca şi cristalul, creând turiştilor interni şi externi o impresie deosebită în care să prevaleze civilizaţia moţilor din Apuseni. Toată stima pentru această iniţiativă a d-lui primar Alexandru Măcăieţ care periodic, pe lângă activitatea de edil-şef al comunei, se gândeşte şi la un mediu sănătos şi atrăgător pentru turişti.
Mihai SICOE


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

Elevul fruntaș Daniel Cârnaț, de la Colegiul Militar din Alba Iulia, premiul I la un concurs de literatură și arte vizuale dedicat poetului Lucian Blaga

Ziarul Unirea

Publicat

în

Elevul fruntaș Daniel Cârnaț, de la Colegiul Militar din Alba Iulia, premiul I la un concurs de literatură și arte vizuale dedicat poetului Lucian Blaga Elevul fruntaș Daniel Cârnaț s-a remarcat din nou în cadrul activităților culturale datorită Premiului I obținut la etapa județeană și apoi la cea națională a Concursului de literatură și arte […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea