Rămâi conectat

Ştirea zilei

Liberalul Florin Roman a acţionat Primăria Alba Iulia în contencios administrativ

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Prin intermediul a doi avocaţi bucureşteni, vicepreşedintele PNL Alba, Florin Roman, a acţionat Primăria municipiului Alba Iulia (reprezentată prin primar în mod expres) în judecată, la secţia de Contencios Administrativ a Tribunalului Alba. În plângerea formulată, Florin Roman solicită Tribunalului să oblige „pârâta” să furnizeze informaţiile de interes public solicitate prin cererea înregistrată sub nr. 1962 din 14.03.2011 şi la plata amenzii în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere, până la executarea  integrală a obligaţiei de informare. Ca despăgubiri morale, Roman cere prin avocaţii săi „plata cu titlu de daune morale a sumei reprezentând contravaloarea salariului primarului Alba Iulia pe două luni”, bani pe care liberalul intenţionează să-i doneze „în vederea replantării de copaci în Parcul Custozza”.
În plângere se mai specifică faptul că refuzul Primăriei Alba Iulia de a furniza informaţiile solicitate de Roman „este abuziv şi nelegal”. „Primăria Alba Iulia nu îşi întemeiază refuzul de a furniza informaţiile solicitate pe niciuna din situaţile prevăzute la art.12 alin. 1 (n.r. din Legea 544/2001 privind informaţiile de interes public) ci ADĂUGÂND LA LEGE invocă o clauză contractuală cuprinsă în contractul de finanţare nr. 63 din 13.03.2009”, se specifică în acţiunea înaintată instanţei.
„Nu renunţ la dreptul meu cetăţenesc. Pe lângă lucrurile bune pe care le face pentru Alba Iulia, domnul Hava s-ar cuveni să înţeleagă că trebuie să dea socoteală şi cetăţenilor pentru felul în care s-au cheltuit banii publici”, a concluzionat Roman. „Ei sunt şmecherii pentru care se taie Custozza că să se facă parcări, pentru care se fac hotelurile de 5 stele. Iată dovada! Cetatea a fost închisă de Hava pentru a-l găzdui pe Boc şi conducerea centrală a PDL. Bonus: Udrea şi Anastase care au dormit la hotelul de 5 stele, ca Ceauseşcu pe vremuri, cu toată Cetatea închisă ca să nu le deranjeze cumva votanţii dezamăgiţi somnul de frumuseţe”.
Nicoleta IDITA-TOMUŢA


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Bărbatul de 56 de ani din Alba acuzat că a VIOLAT o fetiță de 8 ani, trimis în judecată

Ziarul Unirea

Publicat

în

Bărbatul de 56 de ani din Alba acuzat că a VIOLAT o fetiță de 8 ani, trimis în judecată Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus, la data de 12.05.2025, trimiterea în judecată a unui inculpat în vârstă de 56 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Caz ȘOCANT în Alba: Adolescentă de 15 ani, VIOLATĂ în mod repetat de un albaiulian de 54 de ani. Bărbatul a fost ARESTAT

Ziarul Unirea

Publicat

în

Caz ȘOCANT în Alba: Adolescentă de 15 ani, VIOLATĂ în mod repetat de un albaiulian de 54 de ani. Bărbatul a fost ARESTAT Un albaiulian de 54 de ani a fost arestat preventiv luni, 12 mai 2025, după ce ar violat în mod repetat o adolescentă de 15 ani, din Vințu de Jos. Citește și: […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

13 mai 2025 | Doi ani de la deschiderea Băilor Sărate Ocna Mureș: Număr impresionant de clienți

Ziarul Unirea

Publicat

în

13 mai 2025 | Doi ani de la deschiderea Băilor Sărate Ocna Mureș: Număr impresionant de clienți Marți, 13 mai 2025 se împlinesc doi ani de la deschiderea Băilor Sărate Ocna Mureș. Peste 600.000 de clienți au beneficiat până acum de serviciile oferite în cadrul modernului complex balnear. Citește și: Băile Sărate din Ocna Mureș, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea