Noi tâlhării comise de gașca adolescenților pe raza municipiului Alba Iulia. Cei trei au primit mandate de arestare
Polițiștii au descoperit o nouă tâlhărie comisă în Alba Iulia, de către cei trei tineri foarte periculoși, reținuți duminică și ulterior arestați – Claudiu M., de 19 ani, din comuna Ighiu, S.I., un minor de 16 ani, din Ocna Mureş şi C.N., un minor de 16 ani, din comuna Corbii Mari, judeţul Dîmboviţa.
La data de 15 octombrie, Poliţia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată de către un bărbat de 42 de ani, din municipiul Aiud, judeţul Alba, cu privire la faptul că în noaptea de 12/13.10.2012, în jurul orelor 0,30, în timp ce se deplasa pe strada Septimiu Severus din Alba Iulia, a fost atacat de persoane necunoscute care i-au aplicat lovituri în zona capului după care i-au sustras din buzunar telefonul mobil şi portmoneul în care avea 90 de lei, cartea de identitate şi două carduri bancare.
În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia a rezultat că autorii infracţiunii de tâlhărie sunt Claudiu M., de 19 ani, din comuna Ighiu, judeţul Alba, S.I., un minor de 16 ani, din Ocna Mureş şi C.N., un minor de 16 ani, din comuna Corbii Mari, judeţul Dîmboviţa, aceeaşi care la data de 14.10.2012, au fost identificaţi şi reţinuţi de poliţiştii din Alba Iulia, ca fiind principalii suspecţi de comiterea altor două tâlhării pe raza municipiului Alba Iulia şi a unui furt de motoscuter.
Din probatoriul administrat până în prezent de poliţişti, rezultă că în data de 11.10.2012, în jurul orei 2200, C.N., a urmărit-o pe o tânără pe strada Mihai Viteazul din Alba Iulia şi, prin violenţă, a deposedat-o de telefonul mobil, în valoare de 600 de lei.
În data de 13.10.2012, în jurul orei 2220, cei 3 suspecţi, după ce au urmărit două tinere, ambele de 20 de ani, pe strada Mircea cel Bătrân din Alba Iulia, le-au atacat şi sub ameninţarea unui cuţit, le-au sustras genţile în care aveau mai multe bunuri, în valoare de aproximativ 400 lei.
În timpul atacului C.N. a folosit cuţitul pe care îl avea la el şi i-a provocat uneia dintre tinere o leziune superficială în zona spatelui.
Cei 3 au fost prezentaţi ieri, 15.10.2012, Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă. Parchetul şi-a însuşit propunerea, prezentându-i instanţei de judecată care a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 29 zile pentru Claudiu M. şi pentru o perioadă de 19 zile pentru cei doi minori.
foto arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj, propunere de mutare a parlamentului într-o clădire de birouri: „Mall of Romania” în Casa Poporului
Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj, propunere de mutare a parlamentului într-o clădire de birouri: „Mall of Romania” în Casa Poporului Dragoș Damian, director general Terapia Cluj și director executiv PRIMER (Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România), a venit cu o propunere cel puțin interesantă în contextul actual de restructurare a personalului din Parlament. Potrivit […]