Rămâi conectat

Ştirea zilei

Parapantist prăbuşit la Rimetea, recuperat de salvamontiştii din Alba

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Un turist în vârstă de 41 de ani, din Turda, grav accidentat după ce s-a prăbuşit cu parapanta pe raza comunei Rimetea, într-o zonă accidentată, a fost recuperat marţi de salvamontiştii din Alba şi de jandarmii montani. Acesta a reuşit să sune singur la 112 deşi a suferit un traumatism de coloană. „În cursul dimineţii de ieri am fost solicitaţi să intervenim pentru a salva un turist care s-a prăbuşit cu parapanta de la circa 15 metri într-o zonă muntoasă, greu accesibilă. Cinci colegi salvamontişti au plecat imediat întracolo şi l-au găsit pe bărbat în stare de conştienţă. I-au acordat primul ajutor şi apoi, cu ajutorul unei tărgi speciale, l-au transportat până la Ambulanţa SMURD care nu avea cum să ajungă până la locul accidentului”, a explicat Lucian Forda, şeful Serviciului Salvamont Alba. Rănitul a fost transportat la Spitalul din Aiud unde i s-au acordat îngrijiri. Bărbatul se afla la Rimetea cu un grup de prieteni care au asistat neputincioşi la incident. Zona este una cunoscută şi frecventată de cei care practică parapantismul şi alpinismul. (I.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Mark Hancheș, mândria Școlii Gimnaziale Ciugud: A luat 10 la matematică, la Evaluarea Națională 2024 și vrea să studieze matematică-informatică la HCC

Ziarul Unirea

Publicat

în

Mark Hancheș, mândria Școlii Gimnaziale Ciugud: A luat 10 la matematică, la Evaluarea Națională 2024 și vrea să studieze matematică-informatică la HCC Mark Hancheș este mândria Școlii Gimnaziale Ciugud. Tânărul a luat 10 la matematică la Evaluarea Națională 2024 și vrea să studieze mai departe matematică-informatică la HCC. Citește și: FOTO | Țupu Miruna și […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea