IMM-uri pentru femei-manager şi tineri
Instituţia Prefectului a anunţat că a fost aprobată procedura de implementare a programului naţional multianual pe perioada 2005 – 2012 pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor-manager din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii. Programul urmăreşte, în principal, stimularea autoangajării şi creşterea numărului de femei-întreprinzător în cadrul comunităţilor de afaceri, îmbunătăţirea performanţelor economice ale întreprinderilor existente conduse de femei şi schimburi de experienţă între femei de afaceri şi stabilirea unor legături parteneriale.
Programul include acţiuni specifice „Săptămânii Europene a IMM-urilor”, care va avea loc în cursul lunii octombrie. Înregistrarea formularelor de participare se face on-line pe site-ul www. aippimm.ro. Beneficiază de prevederile programului femeile care au cetăţenie română şi care îndeplinesc la data depunerii formularelor de înscriere următoarele criterii de eligibilitate: au vârsta peste 18 ani, au cel puţin studii medii definitivate şi s-au înscris la activităţile prevăzute în program, pe baza formularelor de înscriere corespunzătoare. Pentru participarea la cursuri, în fiecare locaţie se alocă prioritar minimum 5 locuri femeilor care provin din mediul rural, medii sociale defavorizate şi minorităţi etnice.
De asemenea, Guvernul României a aprobat normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri. Finanţarea în perioada 2010 – 2012 pentru acordarea de alocaţii financiare nerambursabile pentru cel puţin 1.100 de microîntreprinderi se asigură din bugetul aprobat anual de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Anunț finalizare proiect „Modernizare Străzi: Aurel Vlaicu, 8 Martie, Fântâna de Aur, Sticlarilor, Municipiul Sebeș”, cod SMIS 143511
Anunț Proiectul „Modernizare Străzi: Aurel Vlaicu, 8 Martie, Fântâna de Aur, Sticlarilor, Municipiul Sebeș”, cod SMIS 143511 a contribuit la realizarea obiectivului priorității de investiție 9.1 – Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială, prin măsuri integrate, fiind realizată modernizarea străzilor Aurel Vlaicu, 8 Martie, Fântâna de Aur și Sticlarilor, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 9 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana