Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Cultură Educație

Accesul în municipiul Alba Iulia dinspre Cluj, modernizat din bani europeni

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Intrarea auto în Alba Iulia dinspre Cluj va fi modernizată prin intermediul unui proiect cu finanţare europeană câştigat de Primăria Alba Iulia. Practic este vorba despre porţiunea de pe DN1 de la km 382+400 până la km 385+160 care cuprinde strada Alexandru Ioan Cuza (fostă Clujului), inclusiv podul peste râul Ampoi şi pasajul peste Calea Ferată Alba Iulia. Potrivit viceprimarului Paul Voicu lucrările propriu-zise vor începe cel mai probabil în luna iunie 2011, având în vedere că două dintre firmele participante la licitaţie (S.C. Florea Grup şi S.C. Newamport, ambele din Alba) au contestat rezultatul iar termenul de soluţionare este de 30 de zile. Proiectul are o valoare de 30,3 milioane lei (din care 19,4 milioane lei valoare eligibilă nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională, 4,2 milioane lei valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional, 428.878 lei valoare eligibilă buget local, 6,2 milioane lei valoare neeligibilă) şi o durată de 2 ani şi opt luni. Lucrările au fost adjudecate de firma S.C. Diferit SRL din Cluj-Napoca. „Proiectul cuprinde lucrări de drumuri, pod, pasaj peste calea ferată, canalizare pluvială, reţea de apă dar şi tot ce înseamnă piste de biciclete, iluminat public, mobilier urban. El face parte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană şi răspunde nevoii cetăţenilor de a avea acces din municipiu şi în municipiu într-un mod cât mai favorabil cu putinţă dar va marca pozitiv şi economia locală. Este o verigă din cele câteva proiecte care vor defini municipiul Alba Iulia ca un oraş accesibil din toate punctele de acces în momentul de faţă, o legătură între celelalte proiecte pe care le avem – pasajul peste Tăuşor, DN74 cu tot ce înseamnă modernizarea de acolo”, a precizat Mihai Coşer, purtătorul de cuvânt al Primăriei Alba Iulia. De altfel, intenţia administraţiei este de a corela cele trei lucrări care vizează îmbunătăţirea accesibilităţii centrului urban Alba Iulia. Este posibil ca lucrările de pe DN1 şi cele la pasajul peste Tăuşor să se suprapună la un moment dat însă autorităţile au dat asigurări că traficul nu va fi foarte afectat la cele două intrări în oraş. Viceprimarul Paul Voicu a precizat că într-o primă fază pe DN1, pe strada Alexandru Ioan Cuza, lucrările vor fi abordate doar pe două benzi din cele patru tocmai pentru ca traficul să se poată desfăşura în condiţii normale. (I.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia

Ziarul Unirea

Publicat

în

MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea