Rămâi conectat

Ştirea zilei

Valer Cerbu: „Cetatea este într-un fel sufletul oraşului”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

– Cum percepeţi dumneavoastră, ca albaiulian, Cetatea din oraşul nostru?
– Îmi amintesc Cetatea din anii copilăriei, când era un loc de joacă ideal, chiar dacă avea un aspect mai sălbatic. Avea însă un aer misterios şi părea desprinsă parcă din romanele de capă şi spadă pe care le citeam pe atunci; parcă intrai într-o altă lume. Pe atunci obişnuiam să trec prin Cetate, venind de la Şcoala Generală nr. 3 şi urcând, cum se spunea pe „băşti”, la Liceul nr.4 pentru orele de atelier. Îmi aduc aminte de asemenea, tot din acea perioadă, Muzeul Unirii, Sala Unirii, care mi se păreau ca nişte palate imense, creându-mi o stare deosebită când treceam pe lângă ele. Cetatea a fost strâns legată de toate aceste preocupări ale copilăriei. Odată cu trecerea timpului Cetatea şi-a schimbat locul în percepţia mea şi am început să înţeleg ce reprezintă ea pentru Alba Iulia şi chiar pentru România. Este într-un fel sufletul oraşului şi chiar un brand. Astfel nu poţi decât să constaţi cu bucurie că cineva s-a gândit să readucă Cetatea la viaţă şi sunt convins că în câţiva ani toate lumea ne va cunoaşte prin Cetatea aceasta.
– Cum percepeţi Cetatea Alba Carolina din calitatea dumneavoastră de cadru didactic?
– Colegiul nostru este în parteneriat cu Muzeul Naţional al Unirii, cu Grupul Corint, cu Biblioteca Batthyaneum şi multe dintre lecţiile de istorie le desfăşurăm în perimetrul Cetăţii. Practic Cetatea este o lecţie de istorie; oriunde calci în Cetate întâlneşti o zonă care poate fi utilizată ca resursă pentru orele de istorie. Puţine oraşe au această şansă pe care o avem noi, să înveţi istoria în direct, pe viu.
– O recunoaştere a valorii şi a amprentei puse asupra emancipării României au fost trofeul şi diploma primite în cadrul Galei „Zece pentru România”, atât de către Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” dar şi de către Primăria municipiului Alba Iulia, respectiv Societatea Grup Corint SA. Ce reprezintă pentru dumneavoastră această recunoaştere atât la nivel regional, cât şi naţional?
– Momentele acelea sunt de neuitat. Nu e puţin lucru ca un judeţ ca Alba, care nu este foarte mare, să fie recunoscut la asemenea nivele, şi poate să se mândrească cu asemenea branduri. Legătura dintre colegiul nostru şi Cetate este dată atât de numele eroilor neamului românesc, Horea, Cloşca şi Crişan, care au condus răscoala de la 1784, dar şi de vechimea istorică, unitatea noastră fiind primul liceu românesc de stat din Transilvania înfiinţat în vecinătatea fortificaţiei de tip Vauban. Aş dori să mai spun că noi suntem parteneri cu Consiliul Judeţean Alba într-un proiect ce prevede predarea, la colegiul nostru, a unui curs opţional de istorie a Cetăţii Alba Carolina. În cadrul acestui proiect sunt pregătiţi 20 de elevi, monitori ai Cetăţii. Ei vor fi viitori ghizi de limbă engleză, franceză, italiană, germană, pentru toate grupurile de elevi din toată lumea care vor vizita Cetatea.
– Domnule Valer Cerbu, vă mulţumim şi vă dorim mult succes în activitatea pe care o desfăşuraţi!
A consemnat
Emanuel DRĂGUŞIN


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Maria Tocănel, de la Școala Gimnazială „Ovidiu Hulea” Aiud, nota 10 la limba și literatura română, la Evaluarea Națională

Ziarul Unirea

Publicat

în

Maria Tocănel, de la Școala Gimnazială „Ovidiu Hulea” Aiud, nota 10 la limba și literatura română, la Evaluarea Națională Maria Tocănel, absolventă a clasei a VIII-a la Școala Gimnazială „Ovidiu Hulea” Aiud, se numără printre cei 12 elevi din Alba care au obținut nota 10 curat la limba și literatura română, la Evaluarea Națională 2024. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea