Rămâi conectat

Ştirea zilei

Festivalul de artă al primăverii – o manifestare a tinereţii şi bucuriei

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

La Casa de Cultură a Studenţilor a avut loc duminică prima ediţie a Festivalului de artă al primăverii, manifestare organizată de TNL Alba Iulia, al cărui preşedinte este Adrian Simion. Pe scenă au urcat tinere talente, încurajate astfel spre a face un pas spre afirmare, aşa cum remarca şi cel care a prezentat evenimentul, Rareş Buglea. În sală au fost mulţi tineri, dar şi iubitori ai muzicii aflaţi la…cea de-a doua tinereţe. A fost un spectacol al tinereţii şi al primăverii în care am avut ocazia să admirăm interpreţi de muzică uşoară, populară şi folk, dans modern, teatru şi dansuri populare. Carmen Paraschiv a interpretat muzică populară, având alături membri ai Ansamblului de dansuri al Centrului Cultural „Augustin Bena”, au urmat dansuri populare şi dansul modern. „Dance to sunrise”, o trupă de copii talentaţi, care iubesc dansul şi au evoluat în mai multe concursuri naţionale şi internaţionale; au dansat în faţa spectatorilor Bianca Henegar şi Bogdan Tima. Aplauze pentru evoluţia lor surprinzătoare a primit şi un grup de tineri din Blaj, tineri care au reuşit să cucerească repede publicul prin melodiile de muzică folk interpretate. Muzica uşoară, (din păcate prea puţin prezentă în cadrul festivalului, cum s-au exprimat mulţi din cei prezenţi în sală), a fost reprezentată de Olga Pleşa, de la Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia. A urmat un moment de teatru scurt, un fragment din piesa „Pedagog de şcoală nouă”, de I. L. Caragiale, protagonişti fiind elevii trupei „AIDOL” de la Colegiul Naţional „H.C.C.” şi Colegiul economic „Dionisie Pop Marţian”. Din program nu a lipsit nici rock-ul, urmat apoi de un moment special de dans modern susţinut de Daniel Groza. Manifestarea s-a încheiat cu evoluţia Ansamblului „Tradiţii uiorene”, cu joc fecioresc, joc moţesc şi joc de codru. Cântecul popular a fost reprezentat de Camelia Ilea, membră a ansamblului amintit şi de Diana Popuţa, elevă a Centrului Cultural „Augustin Bena” din Alba Iulia, clasa cunoscutei profesoare Leontina Fărcaş. Aşteptăm cu interes cea de-a doua ediţie a Festivalului de artă al primăverii, convinşi fiind că organizatorii au acum experienţa necesară pentru a realiza un echilibru între momentele artistice, genuri muzicale şi teatru, prezente în cadrul manifestării. Sperăm, totodată, că gazdele vor atrage mai mult tinerii spre artă, spre ceea ce ei îşi doresc să vadă pe scena festivalului. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Alba vernaculară – Traseul șurilor cu acoperiș de paie de pe Transapuseana: O primă etapă de documentare în cadrul unui proiect inedit al Muzeului Național al Unirii Alba Iulia

Ziarul Unirea

Publicat

în

Alba vernaculară – Traseul șurilor cu acoperiș de paie de pe Transapuseana: O primă etapă de documentare în cadrul unui proiect inedit al Muzeului Național al Unirii Alba Iulia Sâmbătă, 10 mai 2025 a avut loc o primă etapă de documentare în cadrul proiectului „Traseul șurilor cu acoperiș de paie de pe Transapuseana”, proiect inițiat […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Avocații din Alba, pe locul 4 din 32 de echipe, la Campionatul Național de Fotbal al Avocaților 2025

Ziarul Unirea

Publicat

în

Avocații din Alba, pe locul 4 din 32 de echipe, la Campionatul Național de Fotbal al Avocaților 2025 Echipa Baroului de Avocați Alba a avut o prestație foarte bună, clasându-se pe locul 4, dintr-un total de 32 de formații, la Campionatul Național de Fotbal al Avocaților 2025. Competiția s-a desfășurat la Târgu Jiu, fiind organizată […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Investiție „verde” de 3,9 milioane de euro într-un parc fotovoltaic pentru Alba Iulia: Constituirea unității de management a proiectului, la aprobare în Consiliul Local

Ziarul Unirea

Publicat

în

Investiție „verde” de 3,9 milioane de euro într-un parc fotovoltaic pentru Alba Iulia: Constituirea unității de management a proiectului, la aprobare în Consiliul Local Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a semnat, la începutul lunii martie 2025 contractul pentru instalarea unei noi capacități de producere a energiei electrice din surse solare cu o capacitate minimă […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea