Rămâi conectat

Cultură Educație

Unde sunt banii ce ni se reţin din pensie pentru sănătate?

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

În timp ce ni se reţine 5,5 la sută pentru sănătate, nelegal şi neconstituţional, vedem cu ochii noştri că sănătatea noastră merge tot mai rău, sistemul se degradează tot mai mult. Guvernul nu avea voie să se atingă de pensii pentru că sunt un drept al nostru, legal, iar guvernanţii au călcat în picioare, împreună cu ministrul Cseke Attila acest drept, dar şi Constituţia ţării. Mai mult, ei au jurat pe sfânta Biblie că sunt cu poporul şi că vom trăi mai bine. Aşa să le ajute Dumnezeu, după cum au făcut! Ne-au minţit, ne-au impozitat pensiile, au restructurat… Au promis că nu vor impozita pensiile sub 10 milioane lei vechi – asta e prima minciună. Apoi, au spus că se impozitează cu 5,5 la sută numai pensiile care depăşesc 740 lei, dar au impozitat toate pensiile – asta e a doua minciună. Mai gravă este mizeria pe care o vedem în sistemul sanitar. Eu, personal, am făcut mai multe analize şi vă prezint cifre ca să vă daţi seama în ce haos a ajuns sistemul. Noi, pensionarii, plătim 5,5 la sută pentru sănătate, dar unde sunt aceşti bani? Am plătit pentru analiza sângelui 340 lei, pentru urină – 80 lei, pentru urgenţă, că nu am fost programat la medicul de familie am dat alţi 10 lei, iar pentru ecograf – la spital am dat 50 lei; şi atunci îl întreb pe domnul ministru al Sănătăţii pentru ce ne-au reţinut acel procent de 5,5 la sută din pensie dacă trebuie să plătim analizele şi medicamentele ce ni se prescriu? Mai mult, ministrul a redus şi numărul de paturi din spitale, ca să ajungem să dormim doi într-un pat! Aş vrea să-l văd pe dânsul dormind cu altcineva în pat, la spital, şi trăind dintr-o pensie de mizerie! Tot ce gândesc guvernanţii peste noapte pun în aplicare a doua zi! În concluzie, noi, pensionarii, îi rugăm pe guvernanţi şi pe domnul ministru al Sănătăţii să aibă milă de noi! I-am votat să ajungă unde sunt acum şi îşi bat joc de noi! Vrem puţin respect pentru că datorită nouă au ajuns în funcţiile pe care le au acum! Să nu uite că timpul trece şi vor ajunge ca noi, iar alţii îşi vor bate joc de ei!
Vasile LUCA, pensionar


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

Poetul Aurel Pantea, laureat al Premiului Național pentru Poezie „Lucian Blaga” Opera Omnia 2025

Ziarul Unirea

Publicat

în

Poetul Aurel Pantea, laureat al Premiului Național pentru Poezie „Lucian Blaga” Opera Omnia 2025 Vineri, 9 mai 2025 avut loc la Lancrăm festivitatea de decernare a Premiului Național pentru Poezie „Lucian Blaga” Opera Omnia. Juriul, format din istoricii și criticii literari: Constantina Raveca Buleu, Horia Gârbea, George Neagoe, Irina Petraș, Vasile Spiridon, Adrian Tudurachi și […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Expoziție de artă deschisă la Centrul de zi pentru persoane vârstnice Sebeș: Cine sunt autorii lucrărilor

Lucian Daramus

Publicat

în

Expoziție de artă deschisă la Centrul de zi pentru persoane vârstnice: Cine sunt autorii lucrărilor O expoziție specială de artă a fost deschisă la Centrul de zi pentru persoane vârstnice din cadrul Direcției de Asistență Socială Sebeș. Evenimentul a fost nu doar despre artă, ci și despre conexiuni între generații – un adevărat schimb de […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Raft al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba inaugurat la Gârbova: Colecție de carte trimisă în custodie școlii locale

Lucian Daramus

Publicat

în

Raft al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba inaugurat la Gârbova: Colecție de carte trimisă în custodie școlii locale Consiliul Județean Alba şi Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Primăria și Consiliul local al comunei Gârbova și cu Școala Gimnazială Gârbova, au inaugurat, miercuri, 30 aprilie 2025, Raftul Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea