Comercianţi amendaţi şi 11 şoferi lăsaţi fără permis, cu ocazia „Târgului de fete” de pe Muntele Găina
În perioada 21-22 iulie 2012, pe durata manifestărilor prilejuite de Sărbătoarea tradiţională „Târgul de fete” de pe Muntele Găina, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a asigurat un dispozitiv de ordine publică format din peste 98 de poliţişti, de la structurile de ordine publică, poliţie rutieră, arme, explozivi şi substanţe periculoase, investigaţii criminale, criminalistic şi investigarea fraudelor, alături de jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Alba şi lucrători din cadrul Inspectoratului Pentru Situaţii de Urgenţă Alba, pentru asigurarea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică, pe perioada manifestărilor.
Pe parcursul celor două zile, poliţiştii au constatat o infracţiune pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.
Au fost aplicat 18 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 6.270 lei, din care 9 la Legea 12/1990 – privind protejarea populaţiei împotriva unor comerciale ilicite şi 9 pentru abateri de la regimul circulaţiei rutiere şi au fost confiscate bunuri în valoare de 640 de lei. De asemenea au fost reţinute în vederea suspendării 11 permise de conducere.
Prezenţa activă a poliţiştilor rutieri la orele de vârf şi pe principalele artere de circulaţie, a avut ca rezultat neînregistrarea de accidente rutiere cu victime.
Pentru a reduce riscul unui ambuteiaj, care ar fi blocat accesul autovehiculelor, au fost fixate mai multe posturi de control al traficului rutier pe traseele de urcare şi coborâre de pe munte.
Poliţiştii au dirijat traficul rutier şi au îndrumat conducătorii auto pentru a ajunge în siguranţă la locul de destinaţie, oferind ajutor tuturor celor care au avut nevoie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Crește plafonul pentru plata TVA, de la 1 aprilie 2025, pentru întreprinderile mici Guvernul României a adoptat o Ordonanță de Urgență care aduce modificări importante Codului Fiscal, printre cele mai relevante măsuri fiind majorarea plafonului de scutire de TVA pentru întreprinderile mici de la 300.000 lei la 395.000 lei. Măsura va intra în vigoare la […]