Rămâi conectat

Economie

Ghid privind redirecţionarea impozitului de 2 la sută

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

* Cine poate beneficia de redirecţionarea impozitului?
Redirecţionarea impozitului se poate face numai pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii: asociaţii, fundaţii, organizaţii sindicale, patronate, partide politice, asociaţii de proprietari, case de ajutor reciproc ale salariaţilor, inclusiv pentru cultele religioase recunoscute.
* Ce condiţii trebuie să îndeplinească aceste entităţi?
Potrivit legilor proprii de organizare şi funcţionare, aceste entităţi trebuie să desfăşoare activităţi nonprofit, iar sumele primite trebuie folosite în acest scop.
* Impozitul poate fi redirecţionat doar către o singură entitate sau unitate de cult.
* Cine decide redirecţionarea impozitului?
Redirecţionarea este opţiunea exclusivă a contribuabilului.
* Opţiunea se face prin completarea: Formularului 230 “Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual şi deducerea cheltuielilor efectuate pentru economisirea în sistem colectiv pentru domeniul locativ”, pentru cei care au obţinut venituri din salarii şi asimilate salariilor; Formularului 200 “Declaraţie privind veniturile realizate” pentru celelalte categorii de contribuabili.
* Cum se completează formularele?
Completarea cererilor se va face înscriind cu majuscule, citeţ şi corect, datele cerute şi, în special, datele de identificare ale entităţilor beneficiare.
* Unde, cum şi până când?
Opţiunile vor fi făcute, personal, la unităţile fiscale teritoriale unde îşi au domiciliul solicitanţii sau prin poştă, până la data de 15 mai 2011. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Economie

Economie

Anunț finalizare proiect „Modernizare Străzi: Aurel Vlaicu, 8 Martie, Fântâna de Aur, Sticlarilor, Municipiul Sebeș”, cod SMIS 143511

Andreea Ștefan

Publicat

în

Anunț Proiectul „Modernizare Străzi: Aurel Vlaicu, 8 Martie, Fântâna de Aur, Sticlarilor, Municipiul Sebeș”, cod SMIS 143511 a contribuit la realizarea obiectivului priorității de investiție 9.1 – Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială, prin măsuri integrate, fiind realizată modernizarea străzilor Aurel Vlaicu, 8 Martie, Fântâna de Aur și Sticlarilor, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea