Lecţia japoneză

Chiar dacă războiul din Libia şi Wikileaks au trecut de câteva zile tragedia japoneză undeva în planul doi, la fel ca milioane de români  şi eu am rămas  profund impresionat de efectele dezastruoase ale recentului cutremur din Japonia, având deopotrivă o mare mâhnire în suflet şi un sentiment de adâncă compasiune faţă de greu încercatul popor japonez în aceste zile, dar şi de mare, mare admiraţie pentru eroismul şi comportamentul său admirabil în faţa… apocalipsei! Mărturisesc cu sinceritate că în întreaga mea viaţă nu mi-a fost dat să văd, pe viu, o aşa dovadă de solidaritate  cum se întâmplă în aceste zile în Japonia. Cutremur de cea mai mare intensitate cunoscută până acum (9 pe scara Richter!), tsunami furibund care a măturat tot ce a întâlnit în cale (oraşe întregi, sate, case sau chiar trenuri dispărute în hăul oceanului), dezastru nuclear la  centrala de la Fukushima,  mii de morţi şi de dispăruţi… Ei bine, toate acestea nu au putut să îngenuncheze de tot  bravul popor japonez. Deşi dezastrele sunt la fiecare pas, la fiecare tremur al pământului, n-am văzut (şi nici nu am auzit) niciun fel de exod al japonezilor către alte ţări şi… zări în aceste vremuri deosebit de grele pentru ei. Ei bine, poporul japonez nu se salvează fugind din faţa stihiilor naturii, ci rămâne demn pe poziţii, strâns unit pentru a le înfrunta, pentru a lupta pentru a-şi salva ţara şi pe conaţionalii lor. Nu s-au apucat să-şi plângă imediat de milă unul celuilalt ci au scrâşnit din dinţi şi s-au apucat imediat de lucru.
Nu cred că este necesar să mai amintesc pentru nimeni faptul că Japonia înseamnă în primul rând conştiinţă naţională. Japonezii trăiesc ca o adevărată naţiune, luptă umăr la umăr ca o naţiune, pentru a se ridica din nou în picioare şi a merge mai departe. Aşa după cum am urmărit cu toţii imaginile apocaliptice de pe ecranele televizoarelor, după mai bine de două săptămâni de la producerea dezastrelor, nu am văzut şi nici nu am auzit nici măcar despre un singur caz de jaf, nu am auzit de niciun furt din casa sau din bunurile ce au aparţinut sau aparţin  celorlalţi. De asemenea, aşa cum de fapt sesiza zilele trecute un reporter al CNN, deşi în prezent se înregistrează o criză serioasă de benzină şi astfel la unele staţii se formează cozi kilometrice, toată lumea aşteaptă cu răbdare la coadă, neobservându-se nici măcar un  caz în care cineva să încerce să intre în faţa celorlalţi!  Ei bine, ce s-ar întâmpla bunăoară dacă România (Doamne fereşte!) ar ajunge într-o asemenea situaţie apocaliptică? Pusă o asemenea întrebare unui analist într-una din serile trecute pe un post de televiziune, a primit următorul răspuns: „Mă înspăimântă de-a dreptul acest gând. În primele secunde am vedea toată <<pleiada>> naţiunii zburând către alte  meleaguri mai sigure. Toţi îmbogăţiţii ţării şi-ar goli casele de bani şi şi-ar căuta imediat un refugiu în alte părţi. Top 300 ar deveni po-top în Alpi sau în alte zone ultraprotejate (…) Şi lucrurile nu s-ar opri aici. Am vedea imediat un atac al <<termitelor>>, o înhăitare a răufăcătorilor pentru a jefui zonele lovite de cataclismele naturale, un asalt al jefuitorilor asupra caselor şi bunurile celor ce nu mai sunt. Un vis mârşav de înavuţire din speranţele rănite ale celorlalţi”. No comment!  Ei bine toate acestea ar fi posibile la noi sau chiar la alte popoare de pe mapamond. Nu însă şi în Japonia.  Aceasta este extraordinara lecţie japoneză ce ne-a fost şi ne este predată în aceste zile! Este poate supraconştiinţa omenească spre care toate popoarele acestui pământ  ar trebui să tindă.
În altă ordine de idei, acum, Japonia, la fel ca şi după cel de-al Doilea Război Mondial, pentru a-şi  reveni are nevoie urgentă de ajutorul comunităţii internaţionale. România trebuie să-i sară şi ea în ajutor,  aşa cum a făcut-o şi poporul japonez de fiecare dată când noi am fost la greu.
Tinu MATEŞ

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI