506 proiecte pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri
George Ivaşcu, ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, a declarat, vineri, că, până în prezent, au fost aprobate 506 proiecte pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri, în valoare de aproximativ 77 de milioane de lei, şi că o mare parte din propuneri nu s-au încadrat în cerinţele MCIN.
„O mare parte din proiectele depuse de către autorităţile locale prin prefecţi şi consilii judeţene nu au respectat cerinţele Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale”, a spus ministrul.
Potrivit oficialului de la Ministerul Culturii, autorităţile locale, în multe cazuri, „nu au prezentat descrierea proiectului, nu au detaliat conform fişei tehnice bugetul proiectului, nu au prezentat un buget al proiectului, nu s-au încadrat în tematica şi principiile documentului programatic”.
Oficialul a spus că, vineri, au fost aprobate 264 de proiecte propuse de autorităţi locale, în valoare de 33.158.300 de lei, iar, dintre proiectele depuse de autorităţile centrale, au fost aprobate 86, în valoare totală de 16.896.865 de lei.
Din luna martie până în prezent, s-a alocat 77% din bugetul dedicat activităţilor de celebrare a Centenarului, fiind atribuite câte 50 de milioane de lei pentru proiectele propuse de unităţi administrative teritoriale, respectiv de autorităţi centrale. Alte 50 de milioane de lei vor fi alocate proiectelor propuse de ONG-uri.
Sursa: Mediafax
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire
Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]
E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat
E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat Un număr de 61.181 de firme au fost radiate la nivel național în perioada ianuarie-septembrie 2026, în scădere cu 2,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Oficiului […]
Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF
Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]
