500 de lei pentru preşcolarii şi elevii din familiile defavorizate: Când vor intra banii pe card
500 de lei pentru preşcolarii şi elevii din familiile defavorizate: Când vor intra banii pe card
În cursul zilei de luni, 19 septembrie, suma de 48,9 milioane de lei reprezentând ajutorul de 500 de lei pentru 97.888 de beneficiari, preşcolari şi elevi din familii defavorizate, a fost virată de către Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), informează instituţia.
Astfel, începând de marţi, sprijinul financiar de 500 de lei va ajunge pe cardurile realizate special pentru acest program.
„Pentru copiii din medii defavorizate, accesul la educaţie este esenţial pentru a se putea încadra, ca adulţi, pe piaţa muncii, însă de cele mai multe ori condiţiile materiale în care trăiesc îi expun riscului de abandon şcolar. Ajutorul pentru rechizite şi îmbrăcăminte acordat preşcolarilor şi elevilor vulnerabili şi în acest an şcolar reprezintă, pentru mulţi dintre ei, şansa de a merge în continuare la şcoală. Mă bucur că am reuşit să facem astăzi plăţile pentru aproape 100.000 de elevi, care vor putea utiliza sprijinul în cursul acestei săptămâni. În anul şcolar 2022-2023, peste 300.000 de copii din medii defavorizate vor primi cei 500 de lei, datorită Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate”, a precizat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.
Beneficiază de sprijinul în valoare de 500 de lei: copiii din învăţământul de stat preşcolar, cu condiţia ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (298 lei); elevii din învăţământul de stat primar şi gimnazial, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară (1.275 lei).
Potrivit MIPE, cardurile pentru beneficiarii deveniţi eligibili începând din acest an şcolar vor fi emise şi distribuite în cursul lunii octombrie, urmând ca ajutoarele să fie virate în prima parte a lunii noiembrie.
De asemenea, prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) se vor acorda în acest an şcolar ajutoare pentru rechizite şi îmbrăcăminte în valoare totală de peste 150 de milioane de lei, pentru aproximativ 300.000 de preşcolari şi elevi din familii defavorizate.
Tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional pot fi utilizate numai la unităţile cu care emitenţii cardurilor au contracte de afiliere.
În anul şcolar precedent, bugetul alocat Schemei naţionale de sprijin pentru elevii defavorizaţi prevăzută de OUG nr. 133/2020 a fost de 122 milioane de lei, pentru aproximativ 245.000 de beneficiari.
MIPE precizează că din bani europeni au mai fost finanţate pachete cu alimente destinate categoriilor vulnerabile, iar din ianuarie 2020, când a debutat acest program, au fost livrate patru tranşe de astfel de pachete, o nouă tranşă urmând a fi livrată în această toamnă.
De asemenea, au mai fost oferite vouchere sociale prin programul „Sprijin pentru România”. Aproximativ 2,5 milioane de români, aflaţi în situaţii de deprivare materială sau risc de sărăcie, primesc o dată la două luni ajutoare pentru alimente şi mese calde în valoare de 250 lei, până la finalul anului.
Sursa: dcbusiness.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Eroii de la Sevilla vor primi indemnizații de merit: Fotbaliștii Stelei care au triumfat în urmă cu patru decenii vor încasa circa 6.000 de lei lunar. Sunt vizați și alți campioni continentali
Eroii de la Sevilla vor primi indemnizații de merit: Fotbaliștii Stelei care au triumfat în urmă cu patru decenii vor încasa circa 6.000 de lei lunar. Sunt vizați și alți campioni continentali Câștigătorii Cupei Campionilor Europeni din 1986, dar și alți campioni continentali vor primi indemnizații de merit, după ce președinte Nicușor Dan a promulgat […]
12-14 noiembrie 2026 | Cod Portocaliu și Cod Galben de inundații în Alba și alte județe: Anunțul de ultimă oră al hidrologilor
Cod Portocaliu și Cod Galben de inundații în Alba și alte județe: Anunțul de ultimă oră al hidrologilor Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o Avertizare Hidrologică valabilă de joi, 12 noiembrie, ora 12:00, până sâmbătă, 14 noiembrie, ora 12:00. În urma precipitațiilor prognozate și a propagării viiturilor, se pot produce […]
Tații pot intra în sala de nașteri! Legea care le garantează dreptul de a fi alături de mame a fost promulgată
Tații pot intra în sala de nașteri! Legea care le garantează dreptul de a fi alături de mame a fost promulgată Viitorii părinți primesc o nouă garanție legală în maternitățile din România. Femeile însărcinate vor putea avea alături persoana aleasă de ele pe tot parcursul travaliului și al nașterii, iar spitalele nu vor mai putea […]
