30 de cupluri din Cugir au sărbătorit „Nunta de Aur”
„Nu există lucru mai măreţ pentru două suflete decât să se simtă unite pe viaţă, să-şi dea puterea pentru fiecare încercare, să-şi ofere consolare la fiecare tristeţe, să fie o singură fiinţă în amintirile mute, de nerostit, ale momentului ultimei despărţiri”. Cu aceste emoţionante cuvinte, viceprimarul Cugirului Rodica Florea, în postura de ofiţer de stare civilă, deschidea evenimentul de la Casa Orăşenească de Cultură organizat de primăria locală sub denumirea „Nunta de Aur”.
Împlinirea a 50 de ani de căsătorie a fost sărbătorită la Cugir de 30 de cupluri, în preziua „Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice” o manifestare care se petrece de mai mulţi ani şi care se bucură de sprijinul şi atenţia autorităţii publice locale.
În prezenţa celor dragi şi apropiaţi, a prietenilor, cele 30 de perechi s-au prezentat la acest moment cu mai multă încredere, dar poate cu şi mai mari emoţii ca acum 50 de ani jurându-şi încă o dată că vor rămâne împreună. Chiar dacă au primit flori, diplome sau un plic cu o modestă dar necesară sumă de bani, cel mai important lucru pentru ei a însemnat atenţia acordată acum, la o anumită vârstă, când preţuirea dovedită cu un asemenea prilej face mai mult decât toate la un loc. Iar pentru ca evenimentul să capete o intensitate spirituală adecvată, un sobor format din preoţii Giurgea, Cândea şi Aldea au oficiat o slujbă religioasă. Pe lângă viceprimarul Rodica Florea au fost prezenţi la nobila acţiune consilierul judeţean Nicuşor Mihai şi Aurel Voicu, consilier local.
De menţionat că toate cele 30 de cupluri au primit invitaţii gratuite de participare la masa festivă organizată de primărie cu prilejul „Zilei Internaţionale a Persoanelor de Vârsta a Treia”. (C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea canalizare menajeră – str. Spitalului, loc. Galda de Jos, com. Galda de Jos, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Galda de […]
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]