26-30 august: Tabăra militară pentru copii ”Armata – O școală altfel”, organizată de Batalionul 136 GENIU ”APULUM”
În perioada 26-30 august a.c. Batalionul 136 Geniu ”Apulum” va fi gazda Taberei militare pentru copii ”Armata – o școală altfel”.
Timp de o săptămână, 31 de elevi de gimnaziu din unități de învățământ din județul Prahova vor avea
oportunitatea să parcurgă alături de instructori teme de pregătire diversificate, cu scopul de a-i familiariza cu mediul militar și de a-i introduce în cunoașterea activităților zilnice care se desfășoară în batalion. Amintim doar câteva: deșteptarea, înviorarea, echiparea și aranjarea paturilor, arborarea drapelului, raportul și inspecția de dimineață, teme de instrucție de front, ateliere tematice de prezentare tehnică și armament, prezentare de echipamente de cercetare de geniu sau orientare topografică.
Totodată, pe lângă activitățile cu specific militar, nu vor lipsi excursiile la diferite obiective turistice de pe plan local, vizite la muzee, drumeții, trasee aplicative, ateliere de creație, jocuri interactive, vizionare de filme istorice și lecturi.
Activitatea are ca obiective însuşirea unor cunoştinţe militare de bază, valorificarea calităţilor fizice şi psihice, dezvoltarea capacităţii de cooperare şi colaborare dar și promovarea imaginii Armatei României, a profesiei militare în rândul elevilor din învăţămânul gimnazial.
Foto și text: Cpt. Iulian Gorun
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea canalizare menajeră – str. Spitalului, loc. Galda de Jos, com. Galda de Jos, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Galda de […]
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]