Ştirea zilei

24 de persoane VINDECATE de coronavirus la secția de Boli Infecțioase a SJU Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

La secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia au fost tratați de COVID-19, de la începutul pandemiei și până în prezent, 24 de pacienți. O parte dintre aceștia sufereau și de alte afecțiuni precum insuficiență renală cronică, hipertensiune arterială și boli cardiace.

Cel mai recent caz a fost declarat vindecat astăzi, 5 mai 2020, după ce rezultatele a două teste consecutive efectuate au ieșit negative. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 47 de ani care efectuează dializă și care va fi externat în cursul zilei de mâine, după 26 de zile de internare. La această oră, în cadrul secției de Boli Infecțioase, sunt internați 10 pacienți bolnavi de COVID-19, cu forme ușoare și medii.

De la începutul evoluției pandemiei și până în prezent, la secția de Boli Infecțioase au primit îngrijiri medicale de specialitate peste 60 de pacienți diagnosticați cu COVID-19, dintre care 25 de pacienți au fost transferați la Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud și Spitalul Municipal Blaj, în baza protocoalelor încheiate în actualul context epidemiologic. De asemenea, în cazul a doi pacienți, s-a impus transferul la unități medicale din Sibiu. Cu această ocazie, dorim să evidențiem colaborarea foarte bună pe care o avem cu toate unitățile sanitare, atât în ceea ce privește transferul pacienților confirmați, cât și privind primirea lor.

Totodată, la SJU Alba Iulia au fost internați, de la începutul evoluției pandemiei, aproape 70 de pacienți suspecți, în cazul cărora, ulterior, rezultatele analizelor de laborator au ieșit negative.

În prezent, nu există nici un cadru medical confirmat cu COVID-19, suspect sau aflat în izolare. SJU Alba Iulia efectuează zilnic teste pentru depistarea noului coronavirus SARS-CoV-2, atât pentru cadrele medicale, cât și pentru pacienți, în propriul laborator.

Transmitem tuturor să respecte cu strictețe măsurile și recomandările autorităților implicate în combaterea pandemiei de COVID-19.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane” Cosmin Matieș, cunoscut antreprenor local din domeniul HoReCa, lansează critici dure la adresa administrației locale din Alba Iulia, acuzând lipsa unei strategii coerente de dezvoltare turistică […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul […]

Citește mai mult