Opinii - Comentarii

23 iunie: Ziua funcţionarului public. Promovează îmbunătăţirea raporturilor dintre administraţie şi principalii săi beneficiari, cetăţenii

Ioana Oprean

Publicat

în

23 iunie: Ziua funcţionarului public. Promovează îmbunătăţirea raporturilor dintre administraţie şi principalii săi beneficiari, cetăţenii

În fiecare an, la data de 23 iunie este marcată Ziua funcţionarului public, sărbătoare care a fost instituită prin Legea 145/2016.

Petrecerea Divorțaților

Senatul, prima Cameră sesizată în acest caz, a votat la 21 martie 2016, propunerea legislativă privind instituirea acestei zile. Potrivit iniţiatorilor proiectului legislativ, instituirea unei zile a funcţionarului public român are rolul de a contribui la îmbunătăţirea imaginii autorităţilor şi instituţiilor publice, în general, şi a funcţionarilor publici în particular.

„Prin organizarea de evenimente specifice care să recunoască importanţa activităţii acestei categorii profesionale şi acordarea de premii, distincţii, medalii, titluri onorifice cu valoare simbolică, funcţionarii publici vor fi motivaţi să ofere servicii de calitate cetăţenilor, care îşi vor recăpăta astfel încrederea în profesionalismul, integritatea şi eficienţa serviciilor publice”, se arată în expunerea de motive.

Proiectul de lege privind instituirea Zilei funcţionarului public a fost adoptat la 8 iunie 2016, de plenul Camerei Deputaţilor, acesta fiind forul decizional. Legea prin care data de 23 iunie devine Ziua funcţionarului public a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis la 11 iulie 2016 şi publicată în Monitorul Oficial la 14 iulie 2016.

Ziua funcţionarului public, potrivit prezentei legi, poate fi marcată de autorităţile şi instituţiile publice, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative. Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, autorităţile şi instituţiile cu acelaşi specific din România pot acorda premii, distincţii, medalii şi titluri onorifice funcţionarilor publici, pentru merite deosebite. Totodată, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot susţine material sau logistic organizarea şi desfăşurarea acestor manifestări.

La rândul lor, Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători, se arată în textul de lege.

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) a fost înfiinţată prin Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu scopul de a asigura managementul funcţiilor publice şi pe cel al funcţionarilor publici, şi funcţionează în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene. Misiunea sa este aceea de a susţine dezvoltarea unui corp al funcţionarilor publici profesionist, bine pregătit, neutru din punct de vedere politic şi capabil să asimileze şi să îşi însuşească standardele de performanţă de la nivelul Uniunii Europene, în scopul eficientizării administraţiei publice şi îmbunătăţirii raporturilor dintre administraţie şi principalii săi beneficiari, cetăţenii, notează site-ul oficial al instituţiei, www.anfp.gov.ro.

Sursa: agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Mesaje de Halloween în limba engleză 2026. Texte pentru Sms-uri și urări „înfricoșătoare”

Ioana Oprean

Publicat

în

“Trick or treat!”  • Mesaje, sms-uri și urări „înfricoșătoare” de Halloween 2026 în limba engleză • mesaje de groază de Halloween. Sărbătoare de origine celtică, Halloween-ul este celebrat în foarte multe țări de pe glob. Celții considerau că toate legile spațiului și timpului sunt suspendate în această zi, permițându-le spiritelor să interacționeze cu cei vii. […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

MESAJE de HALLOWEEN 2026. SMS-uri, felicitări, statusuri, mesaje amuzante, înfricoșătoare și mesaje în limba engleză de HALLOWEEN

Ioana Oprean

Publicat

în

Mesaje de Halloween 2026 • Felicitări, urări şi statusuri înfricoşătoare • mesaje de groază • mesaje horror • SMS -uri amuzante • Mesaje în engleză haioase de Hallowen.  Ca sursă de inspirație vă oferim o colecție de masaje amuzante-înfricoșătoare și mesaje în limba engleză.  De asemenea, puteti posta un mesaj special de Halloween ca status […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

29 octombrie 2026: 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României. Povestea suveranei care a devenit un simbol al Marii Uniri

Ioana Oprean

Publicat

în

29 octombrie 2026: 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României. Povestea suveranei care a devenit un simbol al Marii Uniri Joi, 29 octombrie 2026 se împlinesc 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României, una dintre personalitățile marcante ale istoriei naționale. Născută în Marea Britanie, nepoată a Reginei Victoria și […]

Citește mai mult