Actualitate

2 octombrie: Termen limită pentru achitarea celei de-a doua tranșe din impozitul anual pe clădiri, terenuri și mașini

Ioana Oprean

Publicat

în

Potrivit prevederilor fiscale în vigoare, cea de-a doua tranșă din impozitul anual pe clădiri, terenuri și mașini trebuie achitată de proprietari până cel mai târziu pe 2 octombrie 2017.

Petrecerea Divorțaților

În cazul în care contribuabilii nu respectă data-limită, aceștia vor datora și majorări de întârziere, sancțiune urmând să se aplice chiar din ziua imediat următoare termenului de scadență.

În condițiile în care termenul obișnuit pentru plata celei de-a doua tranșe din impozitul pe clădiri, terenuri și mijloace de transport pică anul acesta într-o zi de sâmbătă (30 septembrie), contribuabilii vor putea plăti impozitele aferente și pe 2 octombrie 2017, inclusiv.

Potrivit Codului de procedură fiscală, neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor fiscale principale atrage dobânzi și penalități de întârziere, ca regulă. Totuși, prin excepție de la această prevedere, neachitarea la termen a obligațiilor fiscale principale datorate bugetelor locale atrage majorări de întârziere, și nu penalități.

Sursa: realitatea.net


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Reuters: Bugetul pe 2027, testul care poate costa România ratingul de țară

Ioana Oprean

Publicat

în

Reuters: Bugetul pe 2027, testul care poate costa România ratingul de țară Învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu pune capăt unui impas politic care a durat aproape șase luni, însă noua formulă de guvernare este departe de a garanta stabilitatea pe termen lung. Presa internațională avertizează că acordul dintre partidele care susțin Executivul este fragil, […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensiile indexate și alocațiile copiilor majorate din 2027. Florin Manole: „Trebuie să facem rost de bani”

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensiile indexate și alocațiile copiilor majorate din 2027. Florin Manole: „Trebuie să facem rost de bani” Ministrul desemnat al Muncii, Florin Manole, a declarat marți, 20 octombrie 2026, că pensiile ar trebui indexate, iar alocațiile pentru copii ar putea fi majorate, deși Guvernul nu a discutat încă această posibilitate. Florin Manole a primit aviz pozitiv, […]

Citește mai mult

Actualitate

21-25 octombrie 2026 | Alba Iulia găzduiește Summitul Tinerilor 11:  Cinci zile de dialog, învățare și idei pentru viitorul tineretului din România

Ioana Oprean

Publicat

în

Alba Iulia găzduiește Summitul Tinerilor 11:  Cinci zile de dialog, învățare și idei pentru viitorul tineretului din România Alba Iulia, Capitala Tineretului din România în 2026, devine, în perioada 21–25 octombrie, punctul de întâlnire al tinerilor, liderilor și organizațiilor implicate în dezvoltarea mișcării de tineret din România. Cea de-a 11-a ediție a Summitului Tinerilor propune […]

Citește mai mult