2 Iunie – “Ziua Naţională pentru Adopţie”, marcată de DGASPC Alba
Începând din acest an, România are o zi naţională dedicată adopţiei. Prin Legea nr. 21/2014, ziua de 2 iunie a fost instituită ca „Ziua Naţională pentru Adopţie”. „Copiii adoptabili nu au nevoie de părinţi perfecţi; ei au nevoie de adulţi care să-şi asume responsabilităţile de creştere şi îngrijire, dornici să vină în întâmpinarea nevoilor copiilor. Profesioniştii DGASPC au obligaţia să identifice cea mai potrivită familie pentru fiecare copil adoptabil. Aceasta presupune ca fiecare familie care doreşte să adopte să fie evaluată de către profesionişti din punct de vedere social şi psihologic. Chiar dacă oricine îşi poate dori un copil, nu oricine poate adopta. Există criterii şi cerinţe pe care legislaţia în vigoare le prevede, care trebuie îndeplinite pentru ca adopţia să se realizeze”, spune directorul general al DGASPC Alba, prof. Sorin Valerian Chirilă.
În perioada 1 ianuarie 2013 – 28 mai 2014, DGASPC Alba a atestat un număr de 42 de persoane/familii apte să adopte. De asemenea, în decursul perioadei menţionate, instanţa de judecată competentă a hotărât deschiderea procedurii de adopţie pentru un număr de 54 de copii, încuviinţarea în vederea adopţiei pentru un număr de 20 de copii, iar pentru 27 de copii a hotărât încredinţarea în vederea adopţiei.
Pentru a marca „Ziua Naţională pentru Adopţie”, DGASPC Alba prin Biroul Adopţii şi Postadopţii, organizează astăzi, 2 iunie a.c., de la ora 17,30, o întâlnire la locul de joacă pentru copii – KINDER JOY din Sebeş, str. Dorin Pavel, nr.4, spaţiu pus la dispoziţie de către societatea SC FLUTURAŞ SRL din localitate.
La acest eveniment, care are ca scop principal sărbătorirea adopţiei, sunt invitaţi să participe toţi copiii şi părinţii adoptivi de pe raza judeţului Alba; copiii vor fi implicaţi în activităţi specifice vârstei lor, iar părinţii vor discuta şi îşi vor împărtăşi din experienţele lor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
21 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
21 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează miercuri, 21 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]
Video | SCUT 2026, la Alba Iulia: 117 elevi au învățat cum să fie în siguranță. Au fost premiați alături de profesorii lor coordonatori. Lista
SCUT 2026, la Alba Iulia: 117 elevi au învățat cum să fie în siguranță. Au fost premiați alături de profesorii lor coordonatori. Lista La Muzeul Principia din Alba Iulia a avut loc, miercuri, 21 octombrie 2026, festivitatea de premiere din cadrul ediției din acest an a proiectului SCUT (Siguranța Copiilor ne Unește pe Toți). La […]
Accident rutier în Alba Iulia: Coliziune între o motocicletă și o mașină pe strada Emil Racoviță
Accident rutier în Alba Iulia: Coliziune între o motocicletă și o mașină pe strada Emil Racoviță Un accident rutier a avut loc miercuri, în jurul orei 11.00, în Alba Iulia. O motocicletă și o mașină s-au ciocnit pe strada Emil Racoviță. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice la accidentul rutier produs […]