16 februarie 1968. În urmă cu 53 de ani, România revenea la unitatea administrativ-teritorială tradițională: județul

16 februarie 1968. În urmă cu 53 de ani, România revenea la unitatea administrativ-teritorială tradițională: județul

În această zi, în urmă cu mai bine de jumătate de secol, Marea Adunare Națională adoptă „Legea nr. 2 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România“, rămasă în vigoare, chiar dacă modificată de amendamente, până astăzi.

Prin acest proces, de reorganizare administrativ-teritorială se dorea distanțarea de URSS. Aplicarea modelului sovietic de organizare administrativ-teritorială în Republica Populară Romînă apoi în Republica Socialistă România, a avut loc între anii 1950 și 1968, iar regiunile erau împărțite în raioane, dintre care una autonomă.

„Am primit ordin de sus, de la judeţ” – această expresie, fără ascunzişuri lingvistice, descrie exact felul în care românii s-au raportat la ordinele primite de la „superiori”, indiferent de regimul politic care a dănuit pe teritoriul țării noastre.

Legea nr. 2/1968 a cunoscut aproximativ 200 de modificări, aproape toate după 1989. Reforma comunistă modifica precedentul mod de organizare ce avea ca sursă de inspiraţie unităţile administrativ-teritoriale existente pe teritoriul URSS:regiuni şi raioane. În urma revenirii la organizarea tradiţională, România cuprindea 39 de judeţe, 2.706 comune, 47 de municipii şi 189 oraşe.

„Reorganizarea administrativ-teritorială din 1968 se înscrie şi în logica distanţării de Uniunea Sovietică, servind totodată scopurilor naţionaliste ale regimului de la Bucureşti. Însă dincolo de aceste considerente, putem identifica un substrat politic, şi anume înlocuirea celor numiţi în funcţii în timpul perioadei dejiste, aspect definitoriu pentru primii ani ai regimului Ceauşescu“, susţine Florin S. Soare, doctorand al Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi cercetător al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.

„În organizarea judeţelor şi municipiilor s-a ţinut seama de condiţiile economice, social-politice şi geografice existente, de componenta naţională a populaţiei şi legăturile culturale tradiţionale, precum şi de perspectivele de dezvoltare ale diferitelor zone şi localităţi potrivit prevederilor planului cincinal şi propunerilor cu privire la dezvoltarea economică şi social-culturală a ţării în perioada 1971-1980.“

Acesta arată, într-un articol postat pe site-ul institutului, că documentul care a stat la baza redefinirii teritoriale, intitulat „Principiile de bază ale îmbunătăţirii organizării administrativ teritoriale a României şi sistematizării localităţilor rurale“, a fost adoptat în cadrul Plenari CC al PCR din 14 ianuarie 1968. Proiectul, având ca principală caracteristică centralizarea puterii, presupunea, printre altele, apropierea conducerii centrale de unităţile administrativ-teritoriale de bază, întărirea comunelor ca unităţi administrative puternice sau stimularea participării maselor la activitatea de stat şi obştească.

„România fiind singura ţară din fostul bloc sovietic care, după prăbuşirea regimului comunist, nu a cunoscut o reformă administrativă menită să corecteze o serie de disfuncţionalităţi apărute sau să actualizeze anumite realităţi“, arată cercetătorul Florin S. Soare.

Astăzi, la mai bine de 50 de ani de la această (re)organizare administrativă, România ar putea fi împărţită în şapte sau opt regiuni, luând în calcul influenţele culturale, migraţia populaţiei, stadiul de dezvoltare zonală, dar şi numărul de locuitori recomandat pentru fiecare regiune.

Surse: Historia

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI