Sport

150.000 de euro bugetul necesar Şurianului Sebeş în Liga a 3-a | Participarea în eşalonul terţ, la mâna autorităţilor locale

Dan HENEGAR

Publicat

în

Proaspăt promovată în eşalonul terţ, Şurianu Sebeş are nevoie de implicarea autorităţilor locale pentru a rezista din punct de vedere financiar în Liga a 3-a şi a nu avea soarta Mureşului Vinţu de Jos din vara trecută.

Euforia câştigării barajului a trecut în „Arini”, iar acum activitatea fotbalistică este în „stand by” până la clarificarea susţinerii bugetului, astăzi fiind o şedinţă de Consiliu local al municipiului Sebeş în care s-a dezbătut şi această chestiune. Astfel, pentru ediţia 2017-2018, Şurianu Sebeş ar avea nevoie de un buget cifrat la aproximativ 150.000 de euro, sumă incluzând divizionara terţă şi alte trei echipe de juniori. „În principiu ne-am descurca cu respectivele fonduri, am avea o susţinere decentă, discutând aici de 4 formaţii. Trebuie să aflăm dacă vom fi sprijiniţi de autorităţile locale şi în ce mod, iar până nu vom afla exact pe ce ne bazăm, nu ne putem face planuri”, a spus Daniel Popa, preşedintele Şurianului. Aşadar, Şurianu Sebeş a acces în Liga a 3-a, ridicând mingea la fileu autorităţilor locale, care ar trebui să reacţioneze pozitiv mai ales că în municipiu a dispărut handbalul.

*Juniorii, de la LPS Sebeş

În perspectiva participării în Liga a 3-a, la trei ani de la înfiinţare, Şurianu Sebeş este obligată să acopere compartimentul fotbaliştilor Under 19. Din vechiul efectiv îndeplinesc condiţiile portarul A. Samoilă şi atacantul Tocu, cărora li se vor alătura elevii lui Doru Oancea de la LPS Sebeş. Este vorba despre G. Olteanu (atacant), Buligă (mijlocaşi), D. Trif şi Gombocz (apărători), iar în funcţie de strategia tactică se poate apela şi la câţiva jucători de la Simeria. În acelaşi context precizăm că Mirca şi Comănese nu intră în calculele pentru stagiunea viitoare.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto | Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026!

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026! Șahistul albaiulian Mihnea Costachi a urcat pe treapta a doua a podiumului la Transilvania Chess Festival, după un parcurs remarcabil: șase victorii și patru remize, într-o competiție internațională cu 233 de participanți din șase țări, printre care cinci mari maeștri. În […]

Citește mai mult

Sport

Foto: CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”! După o pauză de două săptămâni, CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, conjudețenele angrenate în campionatele organizate de FRF au revenit cu rezultate similare ca în etapa a 11-a, […]

Citește mai mult

Sport

Foto: România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale

Dan HENEGAR

Publicat

în

România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor, în ultima dispută a anului pe „Arena Națională”! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale! România a învins Polonia, în Liga Națiunilor, scor 2-1 (0-0), în ultima reprezentație a anului pe „Arena Națională” România și-a luat revanșa după umilința de la Varșovia (0-6), din […]

Citește mai mult