1,4 miliarde de lei vechi, bani negri proveniţi din rulajul la…fier vechi
Ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor împreună cu lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Sebeş, în colaborare cu comisari ai Gărzii Financiare – Secţia Alba au organizat şi desfăşurat, pe raza municipiului Sebeş, o acţiune pentru prevenirea şi combaterea activităţilor economice ilegale ce se comit cu ocazia colectării, valorificării şi comercializării deşeurilor industriale reciclabile. În cadrul acestei acţiuni au fost verificaţi 7 agenţi economici. La două puncte de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 5.000 de lei. Mai mult, a fost confiscată suma de 139.739,71 lei (aproape 1,4 miliarde de lei vechi, bani negri) reprezentând contravaloarea deşeurilor feroase şi neferoase derulate fără deţinerea autorizaţiei prevăzută de lege. Dacă la un singur control a fost descoperit un rulaj atât de mare de bani negri, vă imaginaţi probabil ce afacere profitabilă „underground” se derulează zilnic, în ţară. România toată este tăiată cu flexul, dezasamblată, scormonită, decablată, furată şi vândută, fără acte, la fier vechi! (N.I.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Barajul Oașa va intra în reparații: Hidroelectrica vrea să oprească exfiltrațiile prin masca de beton. În ce etapă este proiectul
Barajul Oașa va intra în reparații: Hidroelectrica vrea să oprească exfiltrațiile prin masca de beton. În ce etapă este proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A., Sucursala Hidrocentrale Sebeș, a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Lucrări de reparații la masca baraj Oașa”. Lucrările sunt propuse […]
Fost interlop din Alba Iulia, cerere de ordin de protecție împotriva fostei partenere, influenceriță pe TikTok. Femeia, care ar fi primit bani în campania electorală pentru susținerea lui Georgescu, l-ar fi urmărit în repetate rânduri
Fost interlop din Alba Iulia, cerere de ordin de protecție împotriva fostei partenere, influenceriță pe TikTok. Femeia, care ar fi primit bani în campania electorală pentru susținerea lui Georgescu, l-ar fi urmărit în repetate rânduri Judecătoria Alba Iulia a respins, pe 30 octombrie 2026, cererea de emitere a unui ordin de protecție formulată de Parchet […]
VIDEO | Fosta baie populară din Sebeș, transformată într-un centru multifuncțional modern: Arhitectură deosebită și facilități pentru locuitori. Primarul Dorin Nistor: „O clădire care te duce ca într-un labirint”
Fosta baie populară din Sebeș, transformată într-un centru multifuncțional modern: Arhitectură deosebită și facilități pentru locuitori. Primarul Dorin Nistor: „O clădire care te duce ca într-un labirint” În locul în care a funcționat fosta baie populară din Sebeș a apărut o clădire modernă, cu o arhitectură deosebită, care va găzdui un centru multifuncțional ce va […]