1 iunie 2025 în pași de culoare, muzică și joc: Ziua Copilului la Sediul Administrativ al Județului Alba
1 iunie 2025 în pași de culoare, muzică și joc: Ziua Copilului la Sediul Administrativ al Județului Alba
Duminică, 1 iunie 2025, curtea Sediului Administrativ al Județului va prinde viață prin zâmbete, muzică și aplauze, într-o zi dedicată celor mai tineri membri ai comunității.
Citește și: 1 iunie 2025 | Cetatea Alba Carolina se transformă în Ținutul Fericirii

Sub genericul „Ziua Copilului”, Consiliul Județean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba și Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia vor organiza un amplu program cultural-artistic și educativ, menit să aducă bucurie, creativitate și tradiție în mijlocul copiilor și al familiilor acestora.
Spectacol și povești – începutul unei zile magice
Ziua va debuta la ora 11:00, cu spectacolul de teatru pentru copii „Muzicanții din Bremen”, o adaptare semnată de regizorul Adam Boboc și pusă în scenă de Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia. Publicul tânăr va fi invitat într-o aventură muzicală plină de farmec, personaje haioase și lecții despre prietenie și curaj.
Dans, muzică și tradiție – un festival al expresiei artistice
La ora 13:00, scena va fi animată de momente artistice de dansuri populare, realizate sub coordonarea coregrafei Octavia Oprea, alături de coregrafii Roxana și Ștefan Radu, Paula Szasz, Corina Faur și David Daniel. Copiii vor readuce în fața publicului frumusețea costumului popular și bogăția obiceiurilor tradiționale, într-un spectacol plin de energie și culoare.
Muzica va continua să fie laitmotivul întregii zile: începând cu ora 14:00, se vor desfășura o serie de recitaluri instrumentale și vocale, susținute de elevii claselor de pian, instrumente de suflat, ukulele, percuție și muzică ușoară, coordonați de profesorii Rodica Hațegan, Nicolae Vancu și Marinela Popa.
Programul muzical va include:
*Recital de pian (Partea I) – ora 14:00
*Recital al clasei de instrumente de suflat – ora 15:00
*Recital de pian (Partea a II-a) – ora 15:10
*Recital de muzică ușoară – ora 16:00
*Recital de pian, ukulele și percuție – ora 17:00
*Jam session – recital de percuție și muzică ușoară – ora 18:00
*Moment artistic de dansuri moderne – ora 19:00
Acești tineri artiști vor oferi publicului o demonstrație de talent, sensibilitate și bucurie de a cânta, transformând scena într-un spațiu viu al creației.
Ateliere și descoperiri – lumea văzută prin ochi de copil
Pe toată durata evenimentului, în intervalul 12:00–20:00, copiii vor avea la dispoziție o serie de ateliere creative și educative: olărit, arte decorative, pictură și țesături tradiționale, dar şi numeroase alte surprize.
„Ziua Copilului la Alba Iulia se anunță a fi o adevărată sărbătoare a copilăriei, a creativității și a valorilor culturale. Este o invitație deschisă pentru întreaga comunitate – părinți, copii și bunici – să se bucure împreună de o zi specială, plină de zâmbete, descoperiri și emoție.
Evenimentul va oferi un program artistic diversificat și o importantă lecție de atașament față de tradiție, educație prin cultură și cultivarea spiritului comunitar”, au transmis organizatorii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Autobuzele vor circula de mâine, 17 august, din nou la Alba Iulia: Serviciul de utilitate publică revine după două luni
Autobuzele vor circula de mâine, 17 august, din nou la Alba Iulia: Serviciul de utilitate publică revine după două luni Începând de mâine, 17 august 2026, după două luni în care municipiul Alba Iulia a rămas fără transport în comun, autobuzele vor circula din nou pe străzile din oraș. Decizia a fost luată după ce […]
Incendiu de vegetație pe o stradă din Sebeș: Pompierii intervin cu o autospecială Pompierii din Sebeș intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată de pe strada Luncii, astăzi, 16 august 2026. Conform ISU Alba, detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată în mun. Sebes, str. Luncii, nr. […]
Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” Alba Iulia, supusă unor lucrări de reparații curente: Procedură de achiziție demarată
Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” Alba Iulia, supusă unor lucrări de reparații curente: Procedură de achiziție demarată Primăria Municipiului Alba Iulia a inițiat procedura de achiziție publică pentru executarea unor lucrări de reparații curente la Școala Gimnazială „Vasile Goldiș”, situată pe strada Călărași nr. 2. Proiectul este finanțat din bugetul local al municipiului pentru anul 2026 […]