Trei condamnați la închisoare care se sustrăgeau executării pedepsei depistați de polițiștii din Alba
Poliţiştii din Alba au depistat ieri, 18 ianuarie, 3 persoane, posesoare ale unor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Una dintre aceste persoane era urmărită la nivel naţional.
În jurul orei 16.30, poliţiştii de ordine publică din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia, beneficiind de sprijinul poliţiştilor Serviciului de Investigaţii Criminale şi al jandarmilor, l-au depistat şi reţinut pe C.A., de 23 de ani, din Alba Iulia, care este posesorul unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat de Judecătoria Alba Iulia la 2 ani şi 10 luni închisoare pentru furt calificat şi tentativă de furt.
Tânărul se sustrăgea executării pedepsei şi era urmărit, la nivel naţional, din 13.01.2016.
De asemenea, poliţiştii de investigaţii criminale din Blaj l-au identificat şi reţinut pe C.O.C., de 37 de ani, din municipiu, posesorul unui mandat de executare a pedepsei privative de libertate de 9 luni închisoare emis de Judecătoria Blaj, pentru comiterea infracțiunii de furt.
În jurul orei 14.00, poliţiştii Postului de Poliţie Cergău, l-au identificat şi reţinut pe G.G.L., de 29 de ani, din comună, care posedă un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 14.01.2016, de Judecătoria Blaj, fiind condamnat la 2 ani şi 5 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunilor de conducere fără permis, conducere sub influenţa alcoolului şi distrugere.
Cei trei condamnaţi au fost duși la Penitenciarul Aiud, pentru executarea pedepsei. (Z.U.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
ITM ALBA: Amenzi de 41.500 de lei, dintre care una pentru muncă „la negru” și 27 avertismente în perioada 13-17 mai 2024. Ce alte nereguli au depistat inspectorii
ITM ALBA: Amenzi de 41.500 de lei, dintre care una pentru muncă „la negru” și 27 avertismente în perioada 13-17 mai 2024. Ce alte nereguli au depistat inspectorii Inspectorii ITM Alba au dat în perioada 13-17 mai 2024, amenzi de 41.500 de lei, dintre care una pentru muncă ”la negru” și 27 de avertismente. Prin […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
CODUL BUNELOR MANIERE. SALUTUL – primul semn al politeţii. Cine trebuie să salute primul: femeia, bărbatul, şeful sau vârstnicul? Reguli de bază
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
Mesaje de Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica
-
Sportacum 4 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
-
Sportacum 3 zile
Metalurgistul Cugir – ACS Tg Mureș 3-2 (1-1), în play-out | „Roș-albaștrii”, victorie la despărțirea de fani
-
Actualitateacum 4 zile
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români