Proiect: Parlamentarii PNL vor să clarifice atribuţiile Poliţiei Locale. Aceştia ar urma să aibă aceleaşi atribuţii ca Poliţia rutieră
Un grup de 14 parlamentari PNL a depus o lege prin care doresc să clarifice atribuţiile Poliţiei Locale. Noile prevederi ar permite poliţiştilor locali să dirijeze traficul, să legitimeze şoferi şi să aplice amenzi, pentru a avea aceleaşi atribuţii ca Poliţia rutieră, având în vedere că reglementările existente sunt vagi.
Potrivit Legii 155/2010, care reglementează activitatea Poliţiei locale, instituţia are atribuţii şi în privinţa circulaţiei pe drumurile publice, însă ele nu sunt precizate explicit. OUG 195/2002, care prevede atribuţiile poliţiei rutiere, nu a fost modificată după intrarea în vigoare a Legii 155, ceea ce a dus efectiv la un vid legislativ. În practică, s-au evidenţiat aplicări neunitare ale legii, fiind cazuri în care Poliţia locală, în baza Legii 155, a aplicat amenzi, iar instanţa le-a anulat, iar alte cazuri în care ele au fost susţinute.
Proiectul iniţiat de cei 14 parlamentari PNL modifică OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, adăugând şi Poliţia rutieră la toate capitolele în care Poliţia rutieră are atribuţii.
Astfel, Poliţia locală va putea să îndrume, să supravegheze şi să controleze respectarea normelor de circulaţie pe drumurile publice, dar şi să ia măsuri în cazul în care se constată încălcări. Poliţia locală va putea dirija traficul, să legitimeze şoferi, să aplice contravenţii şi să amendeze şoferii.
„Printre atribuţiile poliţiei locale intră şi reglementări ce privesc circulaţia pe drumurile publice, dar de care nu se ţinea seama întrucât OUG 195/2002 nu a fost actualizată şi modificată astfel încât şi poliţiştilor locali să le se recunoască aceste drepturi şi atribuţii pe care le au conform statutului lor”, arată iniţiatorii.
Acest vid legislativ a fost identificat şi de Avocatul Poporului, însă instituţia doreşte să elimine total menţiunile privind atribuţiile în circulaţia pe drumurilepublice. În acest sens, Avocatul Poporului a iniţiat, în februarie, un recurs în interesul legii la ICCJ, pentru a se specifica faptul că numai poliţistul rutier poate aplica amenzi.
„În condiţiile în care nici Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi nici Regulamentul de aplicare al acesteia nu cuprind dispoziţii referitoare la competenţa poliţiei locale în materia circulaţiei pe drumurile publice şi procedura aplicabilă pentru constatarea contravenţiilor de către poliţia locală, iar Legea nr. 155/2010 stabileşte în mod generic competenţe de constatare a contravenţiilor şi de aplicare a sancţiunilor în sarcina poliţiei locale, Avocatul Poporului constată că nu există un cadru procedural pentru îndeplinirea de către poliţistul local a atribuţiilor în materia circulaţiei pe drumurile publice”, atrăgea atenţia Avocatul Poporului.
Instituţia arată că, potrivit actualelor legi, poliţiştii locali nu ar putea interveni în trafic numai alături de un poliţist rutier.
Proiectul de lege a fost depus în Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional.
Sursa: evz.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO „Transapuseana”, șoseaua spectaculoasă din sudul Munților Apuseni, tot mai aproape de finalizare: Primul lot a fost recepționat
„Transapuseana”, șoseaua spectaculoasă din sudul Munților Apuseni, tot mai aproape de finalizare: Primul lot a fost recepționat Vineri, 26 aprilie 2024, a avut loc recepția lucrărilor pe lotul 1 al Transapusenei care totalizează nu mai puțin de 43 de kilometri. Un drum de poveste, emblematic pentru județul Alba și pentru România. Citește și: FOTO Cum […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi