Principele Radu îşi lansează cel de-al optulea volum
Astăzi, Librăria Humanitas va fi gazda unui eveniment de excepţie: principele Radu îşi lansează cel de-al optulea volum, unul de publicistică, intitulat „Provizoratul istoric”. Volumul, care a apărut anul trecut la Editura Polirom, cuprinde eseuri, articole, conferinţe şi declaraţii făcute de Alteţa Sa Regală în perioada 2007- 2010. Lansarea volumului face parte dintr-un turneu prin 7 dintre cele mai importante oraşe ale ţării, printre care şi Alba Iulia. De menţionat că la lansarea ce a avut loc în data de 25 ianuarie la Timişoara (în lipsa oficialităţilor locale!) cartea a avut un succes atât de mare încât nu a mai fost găsită pe rafturile librăriei ce a găzduit evenimentul, mulţi doritori fiind nevoiţi să facă o comandă specială şi să aştepte. Aşadar, ne aşteptăm ca evenimentul de azi de la Alba Iulia să se bucure de un succes cel puţin similar. (I.H.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO Elevii militari, alături de veteranii celui de-al Doilea Război Mondial, din județul Alba: Distincții și pachete cadou, oferite de Ziua Veteranilor de Război
Elevii militari, alături de veteranii celui de-al Doilea Război Mondial, din județul Alba: Distincții și pachete cadou, oferite de Ziua Veteranilor de Război Elevi și reprezentanți ai Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” și ai Centrului Militar Județean Alba i-au vizitat astăzi pe veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial din județul Alba. Vizitele s-au înscris […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum o oră
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi