Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

Primăria comunei Meteş l-a dat în judecată pe fostul primar Traian Ursaleş şi îi solicită daune de peste 200.000 de lei

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Primăria Meteş l-a dat în judecată pe fostul primar Traian Ursaleş şi îi solicită daune de peste 200.000 de lei

Fostul primar din Meteș, Traian Ursaleș, a fost chemat în judecată de primăria comunei ai cărei reprezentanți vor recuperarea sumei de circa 203.000 de lei reprezentând plăți nelegale efectuate de acesta pentru achitarea unor lucrări la un drum comunal. Cauza a fost înregistrată și va fi judecată, pe fond, la Tribunalul Alba. Acțiunea civilă a administrației locale se bazează pe un raport al Curții de Conturi, care a constatat încălcarea legii atunci când fostul primar a realizat plăți din fonduri financiare alocate de către Ministerul Dezvoltării Regionale. În plus, primăria mai solicită de la fostul primar plata unor dobânzi și penalități în sumă de 32.672 de lei.

Povestea acestui caz începe în aprilie 2009, când a fost adoptată Hotărârea Consiliului Local Meteş prin care s-a constatat că investiţia “Modernizare drum comunal DC 68 – DN 74 Lunca Meteşului, de la kilometrul 7+100 la kilometrul 12+560” este legală şi oportună și s-a aprobat studiul de fezabilitate pentru această lucrare şi valoarea investiţiei, în cuantum de 3.106.321 de lei. Sursa de finanțare era un program național privind modernizarea unor drumuri de interes local, aprobat printr-o hotărâre de guvern din anul 1997.

Ulterior, Consiliul Județean Alba a transmis Primăriei Meteș faptul că valoarea alocată prin program, pentru anul 2009, era de 650.000 de lei, solicitându-i să demareze, în regim de urgenţă, procedurile de achiziţie a serviciilor de proiectare şi de lucrări.

”La data de 30 iunie 2009 s-a încheiat cu Brădet Import Export BM SRL contractul de lucrări numărul 2307. Nu a existat o hotărâre a consiliului local care să împuternicească, să mandateze în vreun fel primarul comunei Meteş pentru semnarea contractului, a documentelor aferente sau care ar fi decurs din acesta. Această stare de fapt a dus, printre altele, la o eroare gravă: achizitor a fost desemnat Consiliul Local Meteş, care nu are personaliate juridică şi care nu putea fi reprezentat prin primarul Ursaleș Traian Nicolae, în special în lipsa unui mandat expres”, se afirmă în acțiunea civilă a Primăriei Meteș. *Actualizarea cu indicele de inflație, plătită din fondurile Ministerului Dezvoltării.

În martie 2012, fostul primar a solicitat Consiliului județean suplimentarea fondurilor pentru realizarea lucrării. ”În pofida tuturor precizărilor, lămuririlor şi interdicţiilor, în lipsa oricărui acord al Consiliului Local Meteş şi în condiţii de nelegalitate enunţate de către Instituţia Prefectului Judeţului Aba, s-au încheiat nu mai puţin de trei contracte de cesiune şi care nici măcar nu vizau societatea propusă iniţial. În baza articolului 18.2 al contractului iniţial, încheiat între Consiliul Local Meteş (autoritate contractantă) şi Brădet Import Export BM” SRL (executant), aceasta din urmă a emis o serie de facturi fiscale, reprezentând actualizare la indicele de inflaţie, cu o valoare totală de 163.002 lei. Cu toate avertismentele instituţiilor judeţene (Instituţia Prefectului Judeţului Alba, Consiliul Judeţean Alba), plata acestor facturi s-a făcut, iar sursa de plată a fost, în mod nelegal, din sumele acordate pentru investiţii şi provenite de la Ministerul Dezvoltării Regionale”, se mai susține în plângerea înregistrată de Primăria Meteș la Tribunalul Alba.

În septembrie 2013, Curtea de Conturi a constatat că aceste plăți s-au realizat ilegal. Pentru a acoperi această situație complicată, în 2015, Consiliul Local Meteș a rectificat bugetul local precizând în hotărârea adoptată că ”suma de 220 mii lei reprezintă indicele de inflaţie aferent lucrării, plus dobânzile şi penalităţile aferente stabilite conform Deciziei nr. 51/2013 emisă de către Camera de Conturi Alba”. Astfel, au fost încadrate la capitolul ”indice de inflație” sumele de 163.002 lei, 20.277 lei și 19.909 lei, care au fost transferate din bugetul local către Ministerul Dezvoltării. În 2016, Curtea de Conturi a constatat din nou că “au fost efectuate plăţi nelegale din bugetul local în sumă de 203.189 de lei prin acoperirea unui prejudiciu creat bugetului de stat, prin decontarea unor situaţii de lucrări actualizate” pentru obiectivul de investiţii menționat.

*Fostul primar respinge acuzațiile

Traian Ursaleș consideră că a acționat legal și că întreaga situație are și un caracter politic, după ce a părăsit PNL. ”Era normal să se actualizeze valoarea contractului cu indicele de inflație, având în vedere că finanțarea a fost întreruptă pentru mai mult de 1 an de zile. Firma ne-a dat în judecată și a câștigat procesul. Suma cheltuită pentru modernizarea unui kilometru de drum a  fost de numai 300.000 de lei.

După controlul Curții de Conturi din 2013, am dat o hotărâre a consiliului local prin care am returnat Ministerului Dezvoltării sumele plătite anterior. Nu eu am decis acest lucru, ci consiliul local. Voi chema consilierii locali care au votat hotărârea în garanție, patru dintre aceștia fiind de la PNL”, afirmă Traian Ursaleș. În prezent, acesta este consilier județean și membru PMP.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO Elevii militari, alături de veteranii celui de-al Doilea Război Mondial, din județul Alba: Distincții și pachete cadou, oferite de Ziua Veteranilor de Război

Ziarul Unirea

Publicat

în

Elevii militari, alături de veteranii celui de-al Doilea Război Mondial, din județul Alba: Distincții și pachete cadou, oferite de Ziua Veteranilor de Război Elevi și reprezentanți ai Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” și ai Centrului Militar Județean Alba i-au vizitat astăzi pe veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial din județul Alba. Vizitele s-au înscris […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea