Peste 500 de turiști, așteptați la Serbările Zăpezii, la Domeniul Schiabil Șureanu: Concursuri, coborâri ale schiorilor profesioniști cu torțe în mâini, foc de tabără și artificii
Peste 500 de turiști sunt așteptați, sâmbătă și duminică, la Serbările Zăpezii de la Domeniul Schiabil Șureanu, în județul Alba, manifestările cuprinzând concursuri, coborâri ale schiorilor profesioniști cu torțe în mâini, foc de tabără și artificii.
Cea de-a cincea ediție a Serbărilor Zăpezii de la Domeniul Schiabil Șureanu a început vineri, cu foc de tabără și petrecere în aer liber, iar sâmbătă sunt programate concursuri de schi, snowboard și snowmobile, cei mai buni urmând să fie premiați.
Organizatorii promit de dimineața până seara show muzical pe pârtie cu DJ Paul, jocuri multiple, foc de tabără, iar la finalul serii artificii. Probabil unul dintre cele mai spectaculoase momente va fi coborârea schiorilor profesioniști cu torțe în mâini la lăsarea întunericului.
Sărbătoarea se încheie duminică la prânz.
În Munții Șureanu, unde altitudinea maximă este 2.010 metri, au fost amenajate opt pârtii, care au o lungime de unsprezece kilometri, șase dintre acestea fiind deschise în prezent. Acestea sunt dotate cu instalații pe cablu, teleschi și telescaun.
Stratul de zăpadă bătătorită măsoară peste 50 de centimetri grosime, iar cel din afara pârtiilor, circa 150 de cm. Întrucât a nins din abundență în ultimele zile, zăpada este încă proaspătă, afânată, ușor de abordat pe schiuri sau snowboard.
Sâmbătă și duminică sunt aștepți peste 500 de turiști.
Unicul drum de acces spre pârtii este pe ruta Sebeș – Șugag – lacul Oașa (DN 67 C), apoi la dreapta spre – mănăstirea Oașa – Luncile Prigoanei – Poarta Raiului – Domeniul Schiabil Șureanu (DJ 704).
Distanța de la Sebeș este de 82 de kilometri, care poate fi parcursă în circa două ore.
O altă stațiune de schi în județul Alba este Arieșeni, în Munții Apuseni, unde sezonul continuă cu succes după ninsorile din ultimele zile, care au crescut considerabil stratul de zăpadă pe pârtii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO „Transapuseana”, șoseaua spectaculoasă din sudul Munților Apuseni, tot mai aproape de finalizare: Primul lot a fost recepționat
„Transapuseana”, șoseaua spectaculoasă din sudul Munților Apuseni, tot mai aproape de finalizare: Primul lot a fost recepționat Vineri, 26 aprilie 2024, a avut loc recepția lucrărilor pe lotul 1 al Transapusenei care totalizează nu mai puțin de 43 de kilometri. Un drum de poveste, emblematic pentru județul Alba și pentru România. Citește și: FOTO Cum […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi