// ViewContent // Track key page views (ex: product page, landing page or article) fbq('track', 'ViewContent'); // Search // Track searches on your website (ex. product searches) fbq('track', 'Search');

O cincime din populaţia unei comune din județul Alba este asistată social

O cincime din populaţia unei comune din județul Alba este asistată social

Administrația locală din comuna Hopîrta plătește aproximativ 325.000 de lei contravaloarea venitului minim garantat pentru oamenii săraci din satele pe care le are în administrare. În evidențele Serviciului Social există în fiecare lună aproximativ 250 de beneficiari care primesc ajutor social sau venit minim garantat. În unele cazuri, sunt persoane sau familii din comună care beneficiază de ambele ajutoare. Ponderea celor care beneficiază de ajutoare este de peste 20% din populația comunei, mai precis 20,9% dintre cei 1192 de cetățeni ai comunei. Această situaţie are o influență majoră asupra bugetului local, întrucât Hopîrta este una dintre comunele cele mai sărace din judeţ, bugetul acesteia fiind unul infim raportat la comunele potente financiar cum ar fi Galda de Jos sau Jidvei.

Anul acesta, comuna Hopîrta are un buget de aproximativ 16 milioane de lei, sumă în care sunt cuprinse atât bugetele școlilor, cât și tot ceea ce înseamnă salariile personalului primăriei și investițiile prevăzute pentru acest an. Potrivit legislației în vigoare, persoanele apte de muncă și, bineînțeles, majore, care fac parte din familii care beneficiază de astfel de ajutoare, trebuie să presteze niște ore de muncă pe domeniul public al localităților în care domiciliază. Lucrul acesta, potrivit celor declarate de către edilul Augustin Popa, primarul comunei, se și întâmplă.

Anual, executivul și consilierii locali elaborează planul de acțiuni și de lucrări de interes local în care trebuie să fie implicați beneficiarii venitului minim garantat și cei ai ajutorului de hrană. Anul acesta, sub îndrumarea celor de la primărie, cei asistaţi au fost implicați în menținerea curățeniei și îngrijirea anumitor zone. „Noi urmărim cu atenție modul în care beneficiarii de ajutoare prestează munca stabilită prin hotărâre locală în zonele din interiorul satelor sau de la periferie. De obicei, beneficiarii sunt implicați în igienizarea spațiilor verzi, adunarea hârtiilor și a resturilor menajere, măturat, greblat și văruit arbori și borduri, iar în sezonul rece, în îndepărtarea zăpezii”, ne-a declarat Augustin Popa, primarul comunei Hopîrta. Potrivit acestuia, asistații mai execută lucrări de întreținere a drumurilor, dar și alte activități pe care administrația le consideră necesare.

„La această oră, în comuna noastră există aproximativ 250 de suflete pe care le asistăm. Dintre aceștia, o mare parte sunt copii. Cei mai mulți asistați sunt în satul Silivaș, unde aproximativ 40% din populație este de etnie romă. Acolo sunt cele mai multe probleme. Tot acolo, pe lângă biserică, Arhiepiscopia Ortodoxă a înființat un centru de zi pentru copii aflați în risc major”, ne-a mai declarat primarul Augustin Popa.

Deşi legea spune că trebuie să se muncească în folosul comunităţii, mulţi dintre asistați încearcă să se sustragă și vor să primească banii fără să muncească cele 72 de ore în folosul comunităţii, aşa cum îi obligă legea, însă, potrivit primarului Popa, „în ultima perioadă cazurile de sustragere de la muncă au devenit din ce în ce mai rare, adeverințele medicale eliberate de medicul de familie fiind tot mai puține și perfect justificate”.

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NOTĂ: Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lăsați. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a comenta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul ziarulunirea.ro nu raspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.