Legea RCA a fost adoptată de Senat
Marți, 13 septembrie, Senatul a adoptat propunerea de lege privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule.
Plenul a aprobat raportul de admitere cu amendamente întocmit de Comisia pentru buget cu 73 de voturi ”pentru”, opt voturi ”împotrivă” și 13 abțineri.
Propunerea de lege este inițiată de senatorii PSD Viorel Arcaș, Leonardo Badea, Marius Bota, Eugen Teodorovici și senatorul UDMR Vegh Alexandru, are un caracter ordinar, iar Senatul a adoptat-o, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 74 de voturi ”pentru”, cinci voturi ”împotrivă” și opt abțineri.
”Principala modificare este acel tarif de referinţă, de acolo urmează pe urmă multe modificări, modul cum se stabileşte tariful, sarcina dată ASF de a stabili un tarif de referinţă care duce la limitarea creşterilor la tariful RCA”, a declarat senatorul Viorel Arcaş (PSD), unul dintre iniţiatorii proiectului.
Prin acest proiect de lege se propune și înfiinţarea unei societăţi de stat care să încheie asigurări și care să se asigure că există competiție.
”A doua (modificare – n.r.) este o sarcină dată Guvernului de a se ocupa într-un anumit termen de înfiinţarea unei societăţi sau crearea unei activităţi în cadrul societăţilor de stat, cum este Eximbank, care să încheie asemenea asigurări; intrând pe piaţă, concurenţa va fi alta, bineînţeles cu asigurarea unui profit sau chiar fără profit, dar acoperirea costurilor pentru că nu trebuie să facă societăţile de stat pofit, trebuie să asigure bunăstarea populaţiei. Oricum şi duce la un mediu concurenţial mult mai sănătos, la ora actuală nu avem decât nişte operatori privaţi care sunt cam toţi străini, statul nu are”, a explicat senatorul, citat de Mediafax.
Proiectul de lege mai prevede că service-urile vor fi obligate să asigure toate reparaţiile unui autoturism asigurat. Potrivit legii votate de senatori, un contract RCA poate fi făcut în rate, pe o perioadă mai mică (de exemplu, între 1 şi 3 luni).
De asemenea, asiguratorul ar urma să fie obligat să achite paguba într-un termen stabilit de lege, altfel va pierde licența. Tractarea autovehiculului avariat va trebui să fie asigurată prin poliţa RCA.
Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect.
Sursa: agerpres.ro; mediafax.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Program special al Poștei Române în minivacanța de 1 Mai și de Paști. Poștașii vor distribui pensiile aferente lunii mai începând din Joia Mare
Program special al Poștei Române în minivacanța de 1 Mai și de Paști. Poștașii vor distribui pensiile aferente lunii mai începând din Joia Mare Compania Națională Poşta Română va modifica programul de lucru al subunităţilor poştale pentru minivacanța de 1 Mai și Paștele ortodox. Astfel, miercuri, 1 Mai, „Ziua Internațională a Muncii”, toate subunităţile poştale […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi