Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Opinii - Comentarii

Județul Alba pe harta zonelor cu RISC MAXIM de defrişări ilegale

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Județul Alba este prezent pe harta cu zonele de risc pentru tăierile ilegale de păduri, realizată de Ministerul Mediului împreună cu o organizație neguvernamentală. Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat pentru gandul.info că harta de risc va avea un rol important în combaterea acestui fenomen care a dus la defrişări masive.

Potrivit statisticii, 15% din pădurile județului sunt încadrate în zona de cod roşu, care semnalează cel mai mare pericol, şi 27% în zona de cod galben. În aceste zone sunt cele mai multe păduri neadministrate sau slab supravegheate, unde de la o zi la alta dispar copaci prin tăieri ilegale.

harta risc defrisari ilegale„(Harta de risc privind tăierile ilegale) ne ajută pe toţi, în momentul în care ştim exact zona unde s-a tăiat ilegal, unde s-a defrişat ilegal, de exemplu, ştim exact şi unde trebuie să împădurim. Şi nu numai pentru terenurile degradate, dar şi pentru terenurile de unde s-a tăiat”, ne-a declarat ministrul Mediului, adăugând că activitatea de control a personalului silvic va avea fi orientată în funcţie de zonele de risc.

Pădurile vor fi păzite cu pistolul cu bile şi bastonul cu electroşocuri

Pe de altă parte, în câteva luni, pădurile vor fi apărate de circa 550 de inspectori de la Garda Forestieră care vor avea în dotare, pe lângă uniforme speciale, şi pistol cu bile şi baston cu electroşocuri, la fel ca şi inspectorii de la Antifraudă de la ANAF. Inspectorii de la Garda Forestieră vor avea la dispoziţie pentru deplasare maşini de teren cu girofar.

„Emitem HG cu regulamentul de funcţionare pentru Garda Forestieră, urmând ca apoi să scoatem posturile la concurs. Pregătim HG-ul pentru şedinţa de Guvern. Avem de luat nişte avize de la Ministerul Finanţelor şi de la Ministerul Justiţiei, sperăm să le luăm astfel încât să avem apoi votul final pe acest HG. Dacă nu, cu siguranţă intră săptămâna viitoare”, a declarat pentru gândul.info Graţiela Gavrilescu.

Garda Forestieră va avea 645 de posturi, din care 545 de posturi de personal silvic cu atribuţii de control. Salariile vor fi pe măsura resposabilităţii. Salariul unui inspector debutant va porni de la 2.000 de lei, iar cei cu experienţă vor câştiga aproape 5.000 de lei.

„Garda Forestieră va avea un rol foarte important, să impiedice toate tăierile ilegale. S-au făcut foarte multe tăieri ilegale. 8,8 milioane de metri cubi de lemn din tăieri ilegale pe an este foarte mult”, spune ministrul Mediului.

Deși se pare că inspectorii de la Garda Forestieră vor avea o misiune imposibilă, deoarece vor avea de supravegheat, fiecare, circa 12.000 de hectare, șefa de la Mediu este optimistă: „Dacă controlezi cum scrie la carte, conform Codului Silvic, cu certitudine te descurci, ţinând cont că există şi Radarul Pădurii. Oricum (Garda Forestieră n.n.) e un pas important, pentru care noi ne-am luptat”, a declarat pentru gândul.info Graţiela Gavrilescu.

În iulie ministrul Mediului a arătat că Garda Forestieră se formează prin transformarea fostelor Inspectorate Tehnice Silvice Teritoriale.

„Comisarii Gărzii Forestiere vor fi extrem de vigilenţi deoarece criteriile lor de selecţie vor fi extrem de dure. Vor avea parte şi de un test de integritate. I-am avertizat că atât timp cât remuneraţia este la nivel de ANAF şi pretenţiile populaţiei sunt extrem de mari în ceea ce priveşte această instituţie, au toate facilităţile create, deci, ca atare, vor trebui să-şi facă munca în slujba cetăţeanului şi să apere această avuţie extrem de importantă”, a mai spus ministrul Mediului.

Cele nouă comisariate de regim silvic şi vânătoare se vor transorma în nouă Gărzi Forestiere, noile structuri urmând să preia personalul şi patrimoniul comisariatelor, cu posibilitatea suplimentării posturilor, se arăta într-o ordonanţă de urgenţă aprobată, în 30 iunie, de Guvern.

Gărzile Forestiere vor prelua de la fostele comisariate de regim silvic şi cinegetic patrimoniul, posturile, personalul şi prevederile bugetare, pe baza protocoalelor de predare-primire. (Z.U.)

Sursa: gandul.info


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

26 aprilie: Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale

Bogdan Ilea

Publicat

în

26 aprilie: Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale În fiecare an, la 26 aprilie este marcată Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale. În 2000, statele membre ale Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (WIPO) au desemnat ziua de 26 aprilie, dată la care, în 1970, a intrat în vigoare convenţia de înfiinţare a WIPO, ca zi dedicată recunoaşterii […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea