Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Sport

În meci amical, CS Ocna Mureș – Mureșul Luduș 2-2 (1-0) | Remiză amicală, după o partidă spectaculosă

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

CS Ocna Mureș a remizat astăzi într-o partidă amicală cu Mureșul Luduș, scor 2-2 (1-0), la finele unei întâlniri în care a condus în două rânduri, dar a fost egalată din lovituri de pedeapsă.

Ocnamureșenii au deschis scorul prin Dandoș (32), la o pasă în diagonală trimisă de Vaidasigan, acesta fiind scorul pauzei.
În minutul 70, foștii adversari al Vințului în meciul de baraj au egalat dintr-o lovitură de pedeapsă, pentru ca peste 4 minute Soda să preia avantajul grație reușitei semnate de Tudor Cristea, din pasa lui Dandoș. Egalitatea a fost restabilită în minutul 87 dintr-o altă lovitură de pedeapsă.
CS Ocna Mureș: Țiboc – Pirosca, Rațiu, Căt. Ivașcu, Vaidasigan, Olar, A. Gabor, Cotoară, Dandoș,  T. Cristea, Cocis Rezerve: Decean, Csegoldi, Miclea, Bălțat, Sanislav, Moise. Antrenori: Ionuț Pereat si Ovidiu Maier.
Dintre echipierii amfitrionilor Decean, Cociş, Piroşca, Moise, Bălţat şi Miclea sunt juniori.

Pe lângă cele două goluri marcate de Soda, au ratat singuri cu portarul Cocis (în prima repriză) și Cotoară (repriza a doua) și în 3 situații de contraatac supranumeric nu am reușit pasa decisivă sau finalizare… Per ansamblu un joc bun de pregătire cu ocupanta locului secund din liga 4 Mureș… dar, când îți bați joc de ocazii, fotbalul te pedepsește întotdeauna!„, a transmis Sorin Corpodean președintele CS Ocna Mureș.

Sursa foto: Soda Ocna Mureș


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO Sportivii CS Unirea Alba Iulia, cinci clasări pe podium la Campionatul Național de de Copii, Juniori Mici și Cadeți, la Taekwondo

Ziarul Unirea

Publicat

în

Sportivii CS Unirea Alba Iulia, cinci clasări pe podium la Campionatul Național de de Copii, Juniori Mici și Cadeți, la Taekwondo Sportivii CS Unirea Alba Iulia au obținut rezultate foarte bune la Campionatul Național de Copii, Juniori Mici și Cadeți, la taekwondo, desfășurat în 19-21 aprilie la București. CS Unirea Alba Iulia a participat la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea