FOTO| ”Pe firul basmelor” – spectacole în spații neconvenționale, școli, grădinițe și locații izolate din județul Alba
Asociaţia Grupul Skepsis a desfăşurat în toamna anului 2015 proiectul Pe Firul Basmelor. Proiectul a fost finanţat de către Fundaţia Comunitară Alba, prin mecanismul Cercul de Donatori şi i-a avut în prim-plan pe membrii trupei DelArt, formată din elevii care activează în cadrul Asociaţiei Grupul Skepsis – Diana Bîrsan; Ivan Denisa; Antonella Serafino; Maria Botezan; Cezar Stehan; David Chismorie, Alexandru Năstase.
Susţinuţi de Asociaţia din care fac parte, aceştia au achiziţionat elemente de recuzită şi decor sau costume şi au lucrat la dramatizarea a două basme scrise de Fraţii Grimm, reuşind să creeze două spectacole de teatru pentru copii care au fost prezentate în perioada 10.11.2015 – 23.11.2015 în mai multe locaţii din Alba iulia şi judeţul Alba.
Spectacolele Rumpelstilskin şi Hansel şi Gretel, după Fraţii Grimm, au fost create în scopul de a da viaţă lumii fermecate a basmelor şi au fost prezentate în spaţii nonconvenţionale (camere de zi, săli de clasă) reuşind să strângă un număr de 850 de spectatori (în special copii) şi mii de aplauze binemeritate. Emoţii intense au fost trăite de public la apariţia spiriduşului jucăuş, a vrăjitoarei rele, a regelui şi a celorlalte personaje care au cucerit micuţii spectatori.
Cu sprijinul colaboratorilor proiectului, spectacolele create au poposit la: Gradinita 11, Alba Iulia; Centrul Social Sf Ioan de Kronstadt, Alba Iulia; Casa de tip familial Sfântul Ghelasie, Stremţ; Casa de tip familial Sf.Nicolae din Tîrsa, comuna Avram Iancu; Şcoala Generală din Tîrsa, comuna Avram Iancu; Seminarul Teologic Ortodox Simion Ştefan, Alba Iulia; Grădiniţa Dumbrava Minunată, Alba Iulia; Şcoala Gimnazială Ion Agârbiceanu, Alba Iulia. Un aspect important este că prin acest proiect, spectacolele au reuşit să ajungă în locaţii izolate din punct de vedere cultural-artistic – spectacolul susţinut la Tîrsa (comuna Avram Iancu) a fost deosebit de apreciat de zeci de copii care nu au avut până acum şansa de a participa la astfel de evenimente.
Mulţumim donatorilor care au contribuit la finanţarea acestui proiect, colaboratorilor, persoanelor de contact şi tuturor celor care ne-au ajutat în acest demers deosebit, a precizat Viorel Cioflică, Preşedinte Asociaţia Grupul Skepsis
“Proiectul Pe firul basmelor este finanțat prin mecanismul Cercului de Donatori Alba, o inițiativă a Fundației Comunitare Alba. Cercul de Donatori aduce la un loc persoane sau companii care susţin şi încurajează proiecte care unesc comunitatea, oferindu-le sprijinul financiar pentru implementare şi un cadru de interacţiune cu alți membri ai comunității. Cercul de Donatori e un mecanism de tip „live crowdfunding” și aduce împreună oameni implicaţi, care cred în puterea exemplului pozitiv. Prin acest mecanism vrem să activăm oamenii din comunitatea locală care îşi asumă rolul de a schimba în bine viitorul. Cercul de Donatori Alba este parte a rețelei naționale TFN România, o inițiativă a Asociației pentru Relații Comunitare și The Funding Network.” – Dorin Sava, Director Executiv al Fundaţiei Comunitare Alba.
(V.N.)
[nggallery id=1322]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Arhimandriţii Dometie Manolache şi Serafim Popescu, propuşi pentru canonizare. Ce legătura au cu județul Alba
Arhimandriţii Dometie Manolache şi Serafim Popescu, propuşi pentru canonizare. Ce legătura au cu județul Alba Doi dintre cei 15 cuvioși și mărturisitori români propuși spre canonizare, proclamarea urmând să aibă loc anul viitor, când Biserica Ortodoxă Română aniversează un secol de la recunoașterea statutului de Patriarhie, au legătură cu judeţul Alba: arhimandritul Dometie Manolache, duhovnic […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi