Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Sport

FOTO, CSU LPS Alba Iulia – Agronomia Bucureşti 80-76! Victorie importantă, de moral, la ultima prestație internă

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

CSU LPS Alba Iulia a învins, după o evoluție remarcabilă, în Sala Universităţii “1 Decembrie 1918”, în ultima reprezentaţie internă din acest sezon, scor 80-76 (18-17, 15-21, 24-14, 23-24), pe Agronomia București, contracandidata la promovare, meciul contând pentru turneul semifinal al eșalonului secund.

Este o victorie de moral pentru formația albaiuliană, într-un joc cu mult suspans, în contextul duelului direct, o gură de oxigen pentru fetele lui Nicușor Marcu, care au dovedit determinare, deși erau cotate drept victime sigure.

Tânăra formație din Cetatea Marii Uniri a dat o replică aspră formației din Capitală, în ciuda problemelor de lot, reușind o prestație de apreciat.

Cele două combatante, alături de Rapid București și SCM Timișoara se vor bate pentru cele două locuri de Liga Națională, în turneul final ce urmează.

*Primul sfert echilibrat, cădere în al doilea

CSU Alba Iulia a început curajos partida în care era cotată cu a doua șansă, elevele lui Nicușor Marcu agățându-se de oponente, unele mult mai experimentate. Chiar dacă oaspetele au condus în primele minute, albaiuliencele au surmontat diferența, pe fondul unui joc excelent realizat de Andreea Fleșer, conducând la finele primului sfert, 18-17. Pe cât de bine au debutat în al doilea parțial, când s-au distanțat la 30-19, pe atât de prost au continuat apoi, Agronomia revenind în joc de o manieră impresionantă! A fost un interval negru pentru CSU Alba Iulia care a marcat un singur punct primind în schimb 17! Astfel, de la plus „11” s-a ajuns la minus „5”, pe parcursul celor 10 minute tumultuoase, la mijlocul meciul scorul fiind 33-38.

*Revenire spectaculoasă în sfertul al treilea

Chiar dacă Andreea Fleșer a părăsit parchetul din pricina unor probleme medicale, CSU LPS Alba Iulia nu s-a predat și a reușit să egaleze după 4 minute din sfertul al treilea, 40-40, având și atacul. CSU Alba Iulia s-a regăsit și a trecut în avantaj, 42-40 și 45-41. Partida a rămas la fel de echilibrată, suspansul menținându-se pe tabelă, echipele trecând pe rând în avantaj. Kelly Walter a reușit un coș de trei puncte, în momentele tensionate, ducând scorul la 57-52, când s-au ratat și două „libere”, acesta fiind scorul cu 10 minute înaintea finalului.

CSU Alba Iulia s-a descătușat în ultimul sfert, reușind să impună ritmul printr-o evoluție excelentă, desprinzându-se decisiv pe tabelă, când mai erau 5 minute, scor 73-63.  Tensiunea a persistat însă, Agronomia nerenunțând, vizitatoarele apropiindu-se periculos, la numai trei puncte, 75-72, cu 80 de secunde înainte de încheierea jocului, finalul fiind de foc! Fleșer a ratat două libere, adversarele au înscris, devenind 75-74, dar Florina Rusu a risipit îndoiala cu un coș de trei puncte!

*Trei absenţe importante!

CSU LPS Alba Iulia a avut de surmontat trei absenţe importante din efectiv: Alexandra Bobar – ruptură de ligamente, Ionela Ţetcu – afecţiune a meniscului și Mădălina Geleriu, alte două echipiere, Andra Geleriu și Adina Ivașcu au jucat cu probleme medicale

Tot în cursul săptămânii, joi, 18 mai, albaiuliencele vor evolua în deplasare cu Rapid Bucureşti, o altă rivală la accederea în eşalonul superior. Locaţia turneului final, unde vor participa SCM Timişoara, Rapid Bucureşti, Agronomia Bucureşti şi CSU LPS Alba Iulia, urmând să promoveze primele două clasate, se va stabili în 22 mai, pretendente fiind SCM Timişoara şi Agronomia.

Marcatoare CSU LPS: Kelly Walter – 26 de puncte, Georgiana Plăvițu 21, Adina Ivaşcu –12, Andreea Fleşer  – 10, Florina Rusu – 7, Andra Geleriu – 4, Alexandra Boţan, Iuliana Petrifălean, Teodora Petrescu.

[nggallery id=3953]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO Sportivii CS Unirea Alba Iulia, cinci clasări pe podium la Campionatul Național de de Copii, Juniori Mici și Cadeți, la Taekwondo

Ziarul Unirea

Publicat

în

Sportivii CS Unirea Alba Iulia, cinci clasări pe podium la Campionatul Național de de Copii, Juniori Mici și Cadeți, la Taekwondo Sportivii CS Unirea Alba Iulia au obținut rezultate foarte bune la Campionatul Național de Copii, Juniori Mici și Cadeți, la taekwondo, desfășurat în 19-21 aprilie la București. CS Unirea Alba Iulia a participat la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea