Conducere nouă la ALBALACT. Giampaolo Manzonetto şi Irina Măndoiu, noii directori
Consiliul de Administrație al Grupul LACTALIS l-a numit pe Giampaolo MANZONETTO în funcția de Director General al Albalact România, începînd cu luna aprilie.
Giampaolo Manzonetto, care este și Director General Lactalis România și Parmalat România, va conduce, astfel, toate afacerile Grupului Lactalis în România.
“Preluarea managementului unui lider în industria locală a lactatelor reprezintă o nouă etapă importantă în cariera mea profesională și o provocare pe care o accept cu bucurie și cu multă încredere. Am o experiență de management îndelungată în România, timp în care am preluat frâiele unor companii aflate în momente cheie și le-am deschis noi drumuri, iar acum primesc misiunea deloc ușoară de a consolida o companie puternică. Am întâlnit la Albalact oameni extraordinar de entuziaști și ambițioși și îmi doresc să adaug valoare acestei echipe și rezultatelor sale prodigioase”, declară Giampaolo Manzonetto, Director General Lactalis România, Albalact și Parmalat.
Giampaolo și-a început activitatea de management în echipa Parmalat Rusia în 1998, iar din 2003 a continuat în România, unde a devenit Director General al Parmalat în 2007. În 2014, Giampaolo a preluat conducerea Lactalis România, LaDorna și Parmalat.
Giampaolo Manzonetto are 45 de ani și este licențiat în Economie și Afaceri la Universitatea din Parma.
De asemenea, Irina MĂNDOIU, Director Comercial Albalact, preia funcția de Director General Adjunct al Albalact și va conduce activitatea companiei sub directa coordonare a lui Giampaolo Manzonetto.
Irina lucrează în echipa Albalact din 2005, pornind de la poziția de Trade Marketing Manager. Din 2010, când a devenit Directorul Comercial al companiei, Irina a construit și condus întreaga strategie de distribuție, operațiuni, vânzări și trade marketing a companiei, participând totodată la poziționarea și lansarea cu succes a brand-urilor și inovațiilor în produse.
Irina are 42 de ani și este licențiată în Biologie cu specializarea în Protecția Mediului, la Facultatea de Știinte a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
“Am crescut alături de Albalact în cele mai importante etape ale vieții sale, cu emoțiile și implicarea pe care le-au presupus proiectele, unele dintre ele de mare amploare. Am văzut compania parcurgând un drum greu de la un jucător local la un jucător național, apoi la cel mai mare producător român din industrie și știu că și eu am contribuit la acest succes. Mă bucur că eu și Albalact mergem mai departe tot împreună”, spune Irina Măndoiu, Director General Adjunct Albalact.
Albalact are o tradiție de peste 40 de ani în industria românească și deține poziția de lider al pieței locale de lactate.
În septembrie 2016, Albalact a intrat în Grupul Lactalis – cea mai mare companie de produse lactate din lume. Lactalis este prezentă, azi, în 83 de țări de pe toate continentele și gestionează un portofoliu cu brand-uri internaționale renumite, dar și cu brand-uri locale importante.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Bărbat din comuna Bucium, prins la volanul unei mașini fără permis de conducere: Este cercetat de oamenii legii
Bărbat din comuna Bucium, prins la volanul unei mașini fără permis de conducere: Este cercetat de oamenii legii Polițiști din Câmpeni au depistat un bărbat de 32 de ani, din comuna Bucium, în timp ce se afla la volanului unei mașini fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovechicule. Citește și: Bărbat […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
CODUL BUNELOR MANIERE. SALUTUL – primul semn al politeţii. Cine trebuie să salute primul: femeia, bărbatul, şeful sau vârstnicul? Reguli de bază
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
Mesaje de Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica
-
Sportacum 4 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
-
Sportacum 3 zile
Metalurgistul Cugir – ACS Tg Mureș 3-2 (1-1), în play-out | „Roș-albaștrii”, victorie la despărțirea de fani
-
Actualitateacum 4 zile
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români