Rămâi conectat

Curier Județean

Cei mai buni șahiști români, la Alba Iulia, într-una dintre cele mai importante competiții naționale ale anului

Ioana Oprean

Publicat

în

Sambata si duminica cei mai buni sahisti romani isi dau intalnire la Alba Iulia pentru a se duela intr-una dintre cele mai importante competitii nationale ale anului: Cupa Romaniei la sah rapid pe echipe.

Gazda competitiei va fi Hotelul Transilvania, aceeasi locatie eleganta din centrul municipiului unde in urma cu un an cei mai buni sahisti romani, alaturi de sahisti din alte 9 tari, se infruntau in Openul International de Sah al Romaniei.

Alba Iulia Music & Film Festival 2025

La turneu vor participa cele mai puternice cluburi de seniori din Romania, dar si echipe de amatori din judetul Alba si din alte localitati din tara. Principalele favorite sunt CSM Bucuresti la feminin, echipa ce o are in componenta pe Corina Peptan, cvadrupla campioana mondiala de junioare in 1988, 1990, 1991 si 1995 si multipla campioana nationala de senioare, si AEM Luxten Timisoara la masculin, cu tripleta de mari maestri internationali, Constantin Lupulescu, Mircea Parligras si Vladislav Nevednichy, primii doi fiind cei mai bine cotati jucatori romani in acest moment, iar al treilea fiind castigatorul Openului International al Romaniei de anul trecut.

Sanse la castigarea cupei au insa si alte echipe. Politehnica Iasi participa cu foarte puternice, la masculin echipa fiind formata din marele maestru international Dmitry Svetuskin (Moldova) si maestrii internationali Mihnea Costachi, Vladimir Danilov si Vlad Ungureanu, in timp ce la feminin marea maestra internationala Irina Bulmaga le va avea alaturi pe maestra internationala Camelia Ciobanu si Miruna Lehaci, proaspata campioana mondiala scolara la categoria junioare sub 13 ani. Medicina Timisoara, o alta echipa de traditie a sahului romanesc, se bazeaza pe marii maestri internationali Mihail Marin si Marius Manolache, pe maestrii internationali Teodor Anton si Gabriel Mateuta si pe juniorul David Gavrilescu. Echipa la care este legitimat Dieter Nisipeanu, CSM Baia Mare, si-a anuntat prezenta la competitie, dar nu si componenta echipei. Surprize pot produce si alte echipe cum ar fi CSU Arad la feminin sau Vados Arad la masculin.

Iubitorii sahului albaiulian vor avea prilejul sa ii intalneasca la turneu si pe antrenorii emeriti Sergiu Grunberg, fost campion national de seniori si antrenor al echipelor Romaniei de seniori si senioare, si Ioan Marasescu, castigatorul din 1984 al Turneului International al Romaniei, managerii celor doua echipe de traditie ale sahului timisorean, AEM si Medicina.

In total sunt asteptate la start 22 de echipe din Arad, Baia Mare, Bucuresti, Cluj-Napoca, Constanta, Iasi, Ploiesti si Timisoara, din judetul Alba fiind inscrise in competitie echipe reprezentand Clubul Municipal de Sah Alba Iulia, CSU Alba Iulia, CSO Cugir si Sah Club Cugir.

Rundele sunt programate sambata in intervalele orare 9-12 si 16-19 si duminica intre orele 10-13. In timpul liber cu siguranta participantii la competitie nu se vor plictisi, deoarece weekendul care urmeaza se anunta a fi unul foarte animat in Alba Iulia. Pe langa evenimentele traditionale, cum ar fi spectacolul Garzii Romane Apulum din fiecare vineri seara de la orele 19 si schimbul Garzii Cetatii Alba Carolina de sambata de la orele 12, de vineri pana duminica sunt programate Targul de carte „Alba Transilvania” si Targul „Gustos de Alba”, iar sambata noaptea este noaptea in care istoria prinde viata la Alba Iulia, Muzeul Unirii deschizandu-si portile pentru vizitatori si asteptandu-i cu spectacole oferite de trupele de reenactment patronate de muzeul albaiulian, Legiunea a XIII-a Gemina Apulum, Lupii Apoulonului, Ludus Apulensis, Magna Nemesis si Garda Nationala, dar si cu personalitati marcante ale istoriei romanilor precum Mihai Viteazu, Horea, Avram Iancu, regii Ferdinand si Maria sau primul primar al Municipiului Alba Iulia, Camil Velican.

Cupa Romaniei este organizata de Federatia Romana de Sah si Asociatia Judeteana de Sah Alba, cu sprijinul Primariei Municipiului Alba Iulia, Hotel Transilvania, DGASPC Alba, Muzeul Unirii Alba Iulia, Ziarul Unirea, Fundatia Comunitara Alba, Florea Grup SA, Vertical Graphic, SC Energo Impex SRL si SC Iomir SRL.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

INCENDIU de vegetație uscată în Alba Iulia: Intervin pompierii pe strada Eleșteului

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

INCENDIU de vegetație uscată în Alba Iulia: intervin pompierii pe strada Eleșteului Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit vineri după-masă, în jurul orei 17.45, în Alba Iulia. Pompierii au intervenit de urgență pe strada Eleșteului. Citește și: INCENDIU la o mașină în cartierul Pâclișa: Intervin pompierii din Alba Iulia „Detașamentul de pompieri Alba Iulia […]

Citește mai mult

Curier Județean

ASTĂZI: Începe Alba Iulia Music & Film Festival. Personaje pe picioroange, filme pentru copii, documentare, 4 proiecţii de filme şi „Alexia Talavutis & Band”, în prima seară

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

ASTĂZI: Începe Alba Iulia Music & Film Festival. Personaje pe picioroange, filme pentru copii, documentare, 4 proiecţii de filme şi „Alexia Talavutis & Band”, în prima seară La ediția a XIII-a a Alba Iulia Music & Film Festival, programat în perioada 25-27 iulie 2025, invitații de onoare sunt cei mai tineri cinefili. Cuprinsul programului acestor […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE FOTO | INCENDIU la Câlnic: 30 de baloți de paie și un grajd de animale au luat foc

Ioana Oprean

Publicat

în

INCENDIU la Câlnic: 30 de baloți de paie și un grajd de animale au luat foc Un incendiu a izbucnit vineri, în jurul orei 14.30, în Câlnic. 30 de baloți de paie au luat foc. Flăcările s-au extins și la un grajd de animale. Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru stingerea unui incendiu în localitatea […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea