Ce trebuie să faci când mergi la un interviu. 19 sfaturi importante pentru viitorul tău
Angajatorul îşi face o impresie despre candidat încă din momentul în care înaintează spre acesta şi îi întinde mâna. Înainte să răspunzi la întrebările standard, eşti judecat deja în funcţie de înfăţişare, mers, privire, zâmbet sau nervozitate.
Cea mai importantă regulă este, cu siguranţă, aceea de a fi cât mai natural în timpul interviului şi cât mai sincer.
Iată alte reguli/ sfaturi preluate de pe site-ul Ejobs.ro, care pot fi importante pentru viitorul tău.
- Sa nu ajungi tarziu, trebuie sa-ti acorzi timp suficient de cand pleci de acasa, luand in vedere evenimentele neprevazute, precum blocajul in trafic.
2. Nu te juca cu obiectele de pe birou, sau nu te juca cu parul sau hainele.
3. Nu mormai, nu vorbi prea repede, prea incet sau continuu. Daca nu vorbesti clar, toate sunetele scoase de tine nu vor ajunge la intervievator si nu vei face impresie buna.
4. Nu folosi argouri, nu face glume proaste, nu mesteca guma.
5. Nu te apleca peste biroul intervievatorului sau nu te uita frecvent la ceas.
6. Nu ascunde nici un aspect legat de experienta ta trecuta, nu exagera calificarile, nu te lauda si nu te enerva.
7. Nu ii spune intervievatorului pe numele mic, ori nu intra in amanunte negative legate de actualul tau sef, colegi, etc.
8. Nu arata indiferenta fata de companie, lasa-ti intervievatorul sa reziste pana la sfarsitul interviului.
9. Nu te duce pe jumatate adormit, mergi la culcare devreme cu o seara inainte de interviu si dormi bine stiind ca esti complet pregatit pentru ziua urmatoare.
10. Nu aduce in discutie problema salariului.
11. Daca este un interviu de dupa-amiaza nu comanda spaghetti.
12. Nu da senzatia ca esti pasiv si indiferent, fi pozitiv si entuziasmat.
13. Nu fi arogant sau ingamfat.
14. Fii prietenos si deschis, dar nu flirta cu intervievatorul.
15. Nu folosi partea negativa a limbajului corpului, nu arata calitatile negative ale caracterului tau.
Cel mai important: - 16. Nu solicitati CV-ul intervievatorului sa vedeti daca sunt in masura sa va analizeze.
17. Nu scoate in evitenta faptul ca stii sa folosesti un fotocopiator.
18. Sa nu intri pentru prima data in birou si sa-i soliciti receptionistei sa iti retina toate telefoanele.
19. Sa nu-i spui intervievatorului ca planul tau pe termen lung este sa ocupi pozitia lui.
(V.N.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
România, exclusă de SUA din programul de călătorie fără vize Visa Waver: Reacție a Ministerului de Externe
România, exclusă de SUA din programul de călătorie fără vize Visa Waver: Reacție a Ministerului de Externe SUA au retras România din programul american Visa Waiver care permite călătoriile fără viză în Statele Unite. Anunțul a fost făcut de Departamentul pentru Securitate Internă al SUA și a fost urmat imediat de reacții de la București. […]
Ecranele dispozitivelor electronice „prăjesc” creierul copiilor: Avertisment al specialiștilor în sănătate
Ecranele dispozitivelor electronice „prăjesc” creierul copiilor: Avertisment al specialiștilor în sănătate Într-o scrisoare deschisă, specialiștii francezi în Sănătate atrag atenția expunerea la ecrane a copiilor sub șase ani poate cauza dune permanente asupra dezvoltării creierului copiilor. Scrisoarea deschisă a fost semnată de cinci organizații în domneiul sănătății: Societatea de Pediatrie, Societatea de Sănătate Publică, Societatea […]
Monitorizarea audio-video în sălile de clasă din școli devine realitate. Precizările ministrului Educației
Monitorizarea audio-video în sălile de clasă din școli devine realitate. Precizările ministrului Educației Ordinul cu privire la monitorizarea audio-video în cadrul unităţilor de învăţământ a fost publicat recent în Monitorul Oficial. Cu ajutorul autorităţilor naţionale şi locale se va putea proteja mediul din cadrul și din jurul unităţilor de învăţământ. Citește și: Peste 10.000 de […]