Castelul restaurat din Sâncrai – Aiud, ce a aparținut familiei nobiliare Banffy, transformat în aşezământ cultural
Castelul situat în Sâncrai, pe strada Andrei Mureşanu, nr.100, construit în anul 1805, a aparţinut familiei Kemeny, iar din anul 1890 a devenit reședința familiei nobiliare Banffy, primind după 1947 destinația de azil pentru copii cu dizabilităţi.
După 2005 clădirea a rămas nelocuită, lasată în paragină, astfel că a suferit o intensă degradare, până când în 2011 Consiliul Județean Alba a începu să investească circa 2,3 milioane de lei în restaurarea imobilului, care începând de astăzi a primit destinația de aşezământ cultural – „Centrul Cultural Castel Sâncrai”.
Potrivit documetului prin care s-a aprobat noua destinație. “castelul este construit sub forma unui plan după model renascentist simetric perfect fata de axa de acces, iar faţadele castelului denota stilul baroc târziu amestecat cu elemente de art nouveau si clasicism eclectic. Intreaga alura a castelului este eclectica prin abundenta decoraţiei şi eterogenitatea volumelor ce difera ca forma, dimensiuni, poziţie şi importanţă.
Clădirea şi terenul aferent sunt cuprinse în domeniul public al judeţului Alba, se află în administrarea Consiliului judeţean Alba, clasificat ca monument istoric la poziţia nr. 148-AB-I-s-B-00067 pe lista Ministerului Culturii şi în perioada mai 2011 – octombrie 2014 au fost executate lucrări de reabilitare şi restaurare a imobilului.
Prin valoarea arhitecturală a clădirii precum şi calitatea lucrărilor de reabilitare şi
restaurare acest imobil este foarte potrivit pentru organizarea de:
a) evenimente culturale cu rol educativ şi/sau divertisment : festivaluri,
concursuri, târguri, seminarii şi altele;
b) expoziţii temporare sau permanente;
c) activităţi de promovare a turismului cultural;
d) alte activităţi cu specific cultural.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
Europarlamentarul Victor Negrescu: Vești bune de la Bruxelles! Miliarde de euro și proiectele din PNRR ar putea fi salvate
Europarlamentarul Victor Negrescu: Vești bune de la Bruxelles! Miliarde de euro și proiectele din PNRR ar putea fi salvate Propunerea privind prelungirea perioadei de implementare a proiectelor din Mecanismul de Redresare și Reziliență este inclusă în Raportul privind implementarea PNRR-urilor, pe care l-am coordonat în calitate de raportor. Prin acest demers, legislativul european va solicita […]
Investiție de peste 5 milioane de lei pentru dotarea cu echipamente IT de ultimă generație a școlilor din Sebeș
Investiție de peste 5 milioane de lei pentru dotarea cu echipamente IT de ultimă generație a școlilor din Sebeș Toate unitățile de învățământ din Sebeș (grădinițe, școli și licee) au fost dotate cu echipamente IT moderne, a anunțat primarul Dorin Nistor. Este vorba de 157 display-uri interactive de 85”, 365 laptopuri, 48 sisteme desktop cu […]
Demisia lui Dorin Petruțiu (AUR) din Consiliul Local Alba Iulia: Constatarea încetării mandatului de ales local, pe ordinea de zi a unei ședințe extraordinare a Consiliului Local
Demisia lui Dorin Petruțiu (AUR) din Consiliul Local Alba Iulia: Constatarea încetării mandatului de ales local, pe ordinea de zi a unei ședințe extraordinare a Consiliului Local Un proiect de hotărâre privind constatarea încetării de drept, prin demisie, a mandatului consilierului local Liviu Dorin Petruțiu se află pe ordinea de zi a unei ședințe extraordinare […]