Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Editorial

Anotimpul exploziilor

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Nu glumesc, aşa am mai putea supranumi iarna. Nu a existat în ultimii ani măcar o iarnă fără un eveniment exploziv major. Mă refer desigur la nenorocirile provocate de exploatarea defectuoasă a centralelor termice sau a aragazelor folosite pe post de surse de căldură dar şi la cele datorate reţelelor de distribuţie. E clar, între creşterea consumului de gaze naturale şi creşterea evenimentelor explozive, la propriu, este o legătură directă. La fel de clar este că iarna vine cu fenomene meteorologice dure. Anul trecut am avut munţi de zăpadă prin sate, în vreme ce pe câmpuri stratul de nea nu era chiar de speriat. Vinovaţi de situaţie vântul, dar şi o parte a victimelor viscolului. Timp de două decenii parazăpezii au fost furaţi, iar perdelele forestiere care protejau localităţile au fost tăiate şi puse pe foc. După o lună noiembrie suspect de caldă, ieri, iarna şi-a anunţat venirea: cod portocaliu de vânt în Dobrogea, închiderea pentru siguranţă a reactorului 1 al Centralei Nucleare de la Cernavodă, inundaţii în Ialomiţa, închiderea porturilor de la Marea Neagră, explozie la CET Sud în Bucureşti… Urmează, aşa ne spun meteorologii, scăderea temperaturilor.
La figurat, iarna aceasta ne-a adus şi alt tip de explozii. Unele dintre ele tot de la gazele naturale se trag, dar de la preţul lor care a crescut de la 1 septembrie, dar efectele le simţim din plin abia acum, cu 5 procente după trei ani în care nu s-a produs nicio modificare. Şi preţul energiei electrice a crescut, de la aceeaşi dată, cu 3 procente. Toate acestea aduc, ca de obicei, explozia preţurilor bunurilor şi serviciilor, ceea ce înseamnă o creştere a inflaţiei care anulează pur şi simplu creşterile de salarii ale bugetarilor, în timp ce pentru angajaţii din mediul privat, unde situaţiile de creştere a salariilor sunt extrem de puţine, totul se traduce prin scăderea şi mai accentuată a puterii de cumpărare.
În timp ce situaţia economică se deteriorează constant după ce guvernul a oprit finanţarea pentru aproape toate investiţiile, contribuind astfel la creşterea şomajului şi la crearea unui climat economic şi mai toxic decât până acum (veştile rele le vom primi oficial după scrutinul de duminică), candidaţii pentru fotoliile comode şi scumpe (că de-aia ne-a zis Gigi Becali că este gata să renunţe la fotoliul de europarlamentar în schimbul unuia de parlamentar român, că lui îi plac lucrurile scumpe) din Parlamentul României se întrec într-o explozie de promisiuni. Va curge lapte şi miere: salariile bugetarilor vor creşte în continuare, guvernul pregăteşte o „reparaţie” pentru pensionarii militari şi din Ministerul de Interne cărora le-au scăzut pensiile în urma recalculării, vor creşte ajutoarele pentru mame şi se vor aloca mai mulţi bani pentru spitale. Foarte bine, nu spunem că nu este nevoie de aşa ceva. Dar toate acestea sunt susţinute de buget din contribuţiile firmelor, or despre măsuri pentru mediul economic nu prea am auzit. Ba se pare că măsura privind plata TVA la încasarea facturii nu la emitere este doar pe jumătate o măsură bună de vreme ce guvernul se gândeşte să încaseze oricum TVA după 90 de zile chiar dacă factura nu a fost încasată de firmă, sau dacă o firmă a încasat doar o parte a sumei facturate va plăti automat TVA pentru întreaga factură. Ne cam furăm căciula, nu? Dar poate că guvernul se gândeşte să susţină toate aceste cheltuieli sociale din noi şi noi împrumuturi, deşi critică aspru împrumuturile luate de guvernele anterioare. Va fi o explozie a datoriilor.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea