Adio, doamna profesoară Rafila Pătrăşcanu

Profesoară cu un acut simţ al realităţii, parcă retrasă anume într-un unghi al modestiei, aşteptărilor, răbdării şi speranţei, doamna Rafila Pătrăşcanu a închis ochii pentru totdeauna la Cluj Napoca, departe de cei dragi, la începutul lui decembrie 2010, aşa cum arborii îşi închid crengile în seva nevăzuţilor muguri. Născută la 13 decembrie 1924 la Vinţu de Jos, din părinţii Cornelia şi Ştefan, absolventă a Liceului de Fete din Alba Iulia şi a Facultăţii de Filologie şi Istorie a Universităţii din Bucureşti promoţia 1952, avea să treacă pe la catedrele şcolilor din localităţile Zlatna, Alba Iulia, lăsând în urmă imaginea unui dascăl îndrăzneţ, exigent cu sine şi cu cei din jur manifestându-şi înclinaţiile literare prin anii 1960, publicând apoi în ziarul „Unirea”, Astra, Ritmuri hunedorene, în culegeri şi volume colective, „Paşi prin vreme”, „Poarta inimii” (amurg de cultură şi literatură iniţiat de scriitorul Ion Mărgineanu, ajuns la numărul 30). A urmat o lungă perioadă de tăcere, redeschizându-şi sufletul, suflul liric după 1989, publicând răzleţ în revistele „Alba Iulia”, „Paşii Profetului”, „Eroul liberal” etc). În 1995 publică placheta de versuri „Linii paralele”, apoi „Panica amurgului”, „Tatuaje pe nisip”, despre care, au scris printre alţii Ion Mărgineanu, Anca Dinică, Diana Câmpan. Poezia ei profundă, devenise încet, încet chiar un portret în mişcare, atent urmărit şi de fiul său, doctorul Pătrăşcanu, de fiica sa; propunând cititorului rotaţia unor întrebări despre viaţă şi moarte, despre menirea scriitorului în societate, despre iubire, bucuriile şi umbrele acesteia. S-a întâlnit cu cititorii săi la Galeriile de Artă ale municipiului, le-a spus celor prezenţi despre incertitudinile contemporane, laşitate şi fals patriotism, despre huzurul guvernanţilor şi oscilaţiile mulţimii, ale sărăciei şi lipsa motivaţiei de mâine. A fost aplaudată îndelung pentru sinceritate, maturitatea lirică şi profesională. Imediat, fiul său doctorul, avea să lanseze o carte despre Dalai Larna. Avusese succes. Rafila se bucurase. Ieşea în întâmpinarea primăverii, a verii, a vieţii care-i atârna tot mai greu în suflet. Nu se lăsa înfrântă de boală, bătrâneţe. Vorbea cu viţa de vie, cu straturile de legume, cu trandafirii. Şi, iată, că într-o zi de 2 decembrie nu s-a mai dus la întâlnire cu ele. A acoperit-o un sicriu, fiul şi el orfan, până la urmă, al pământului. Şi rămâne viitorimii atât cât a scris. Şi a scris bine. Adio, Doamna Profesoară, îi spune alfabetul Limbii Române, la înmormântarea sa în cimitirul Maieri. Cu bine şi binecuvântarea lui Dumnezeu, îi spune şi Ion Mărgineanu

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---