„ZIUA NAŢIONALĂ A CONTABILULUI ROMÂN” 21 septembrie 2011
Profesia contabilă din România – nouă decenii de istorie.
La data de 21 septembrie, contabilii din întreaga ţară sărbătoresc „Ziua Națională a Contabilului Român”.
Anul acesta, ziua de 21 septembrie are o semnificaţie aparte, deoarece marchează punctul culminant al seriei de manifestări desfăşurate în tot cursul anului, consacrate aniversării a 90 de ani de la înfiinţarea, în anul 1921, a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România.
Ziua de 21 septembrie constituie un prilej pentru a aduce un omagiu tuturor celor care au luptat sau au sprijinit activităţile CECCAR – membrii fondatori, reprezentanţi ai instituțiilor guvernamentale şi ai administraţiilor locale, autorităţi publice, organisme neguvernamentale – asociaţii şi fundaţii, precum şi structurile alese sau executive ale CECCAR şi nu în ultimul rând experţilor contabili şi contabililor autorizaţi – aceşti furnizori de încredere şi de securitate financiară – care au asigurat unitatea şi au dat puterea şi resursele necesare tuturor realizărilor din profesia contabilă.
Cu aceasta ocazie, Consiliul şi conducerea executivă a filialei Alba a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, urează tuturor profesioniștilor contabili din județul Alba sănătate, putere de muncă, realizări deosebite, succes în activitatea profesională şi un călduros „La Mulți Ani” şi invită pe toți cei interesați să participe la manifestările organizate astăzi 21 septembrie 2011, începând cu ora 15:00, la Sala de conferințe a Hotelului Parc din Municipiul Alba Iulia.
LA MULŢI ANI !
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Societate
Cod de conduită împotriva xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură în universități
Cod de conduită împotriva xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură în universități Pentru a preveni apariția unor evenimente înregistrate în alte țări în urma faptelor asociate antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură și pentru a combate comportamentele care duc la astfel de fapte, Ministerul Educației (ME) a publicat miercuri un ordin ce […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Actualitateacum 20 de ore
Superstiții în Vinerea Mare: Ce NU ai voie să faci în această zi