Ziua internațională a copiilor victime ale agresiunii este marcată la 4 iunie
Ziua internațională a copiilor victime ale agresiunii este marcată la 4 iunie. În cadrul sesiunii speciale de urgență în problema Palestinei, la 19 august 1982, membrii Adunării Generale ONU, „șocați de numărul mare de copii palestinieni și libanezi care au căzut victime ale actelor de agresiune din partea Israelului”, au decis să marcheze în fiecare an ziua de 4 iunie ca Zi internațională a copiilor victime ale agresiunii (adoptând Rezoluția ES-7/8).
Scopul zilei este de a recunoaște durerea suferită de copiii din întreaga lume, care sunt victime ale abuzului fizic, mental și emoțional și, în același timp, de a susține angajamentul ONU de a proteja drepturile copiilor.
La începutul anului 2015, ONU estima că 300.000 de copii sunt copii-soldați în peste 20 de țări din întreaga lume. Până la 40 la sută dintre ei sunt fete potrivit www.un.org/youthenvoy.
La nivel mondial aproximativ 230 de milioane de copii sub vârsta de 5 ani nu au fost înregistrați în mod oficial, fiind lipsiți astfel de dreptul lor la un nume și la naționalitate; din aproximativ 35 de milioane de persoane care trăiesc cu HIV, peste 2 milioane au vârste între 10-19 ani, iar 56 la sută dintre acestea sunt fete; la fiecare 10 minute, undeva în lume, o fată la vârsta adolescenței moare ca urmare a violenței; aproape jumătate din totalul deceselor la copii sub vârsta de 5 ani sunt imputabile subnutriție (aproximativ 3 milioane de decese anual); 17.000 de copii cu vârsta până în 5 ani mor în fiecare zi, în condițiile în care cea mai mare parte din cauze pot fi prevenite sau tratabile, potrivit ultimele estimări publicate de UNICEF, pe www.unicef.org/statistics.
UNICEF este principala agenție responsabilă pentru monitorizarea obiectivelor legate de copii ale Declarației Mileniului, precum și a Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ODM) și, de asemenea, un partener-cheie în activitatea Organizației Națiunilor Unite. Odată ce epoca ODM se apropie de sfârșit în acest an, lumea are oportunitatea istorică de a stabili cursul pentru următoarea eră de dezvoltare umană. UNICEF este ferm hotărâtă să asigure copiilor un loc în centrul Agendei de dezvoltare post-2015, așa cum a ocupat și în Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului.
Sursa Agerpres
(V.N.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Produsele de igienă esenţiale ar putea fi scutite de TVA: ,,Absorbantele, scutecele și prezervativele nu sunt un lux şi nu ar trebui taxate ca atare”
Produsele de igienă esenţiale ar putea fi scutite de TVA: ,,Absorbantele, scutecele și prezervativele nu sunt un lux şi nu ar trebui taxate ca atare” Un proiect de lege care prevede eliminarea TVA pentru mai multe categorii de produse de igienă, printre care absorbantele, scutecele pentru copii, produsele destinate persoanelor cu incontinenţă urinară şi prezervativele, […]
CEDO respinge plângerile magistraților privind restanțele salariale: „Eșalonarea plăților a fost justificată”
CEDO respinge plângerile magistraților privind restanțele salariale: „Eșalonarea plăților a fost justificată” Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins plângerile formulate de cinci judecători împotriva eșalonării restanțelor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești definitive, concluzionând că măsura adoptată de Guvernul României nu a încălcat dreptul la proprietate. În hotărârea sa, instanța de la Strasbourg a […]
Firmele, obligate să se înscrie într-un nou SPV al Inspecției Muncii: Noua platformă va permite transmiterea documentelor în format electronic
Firmele, obligate să se înscrie într-un nou SPV al Inspecției Muncii: Noua platformă va permite transmiterea documentelor în format electronic Firmele din România vor fi obligate să se înroleze în viitorul Spațiu Privat Virtual (SPV) al Inspecției Muncii, care va deveni canalul oficial de comunicare cu inspectoratele teritoriale de muncă. Noua platformă va centraliza corespondența […]
