Actualitate

Vremea în Alba: Ploi și furtuni până sâmbătă

Ioana Oprean

Publicat

în

În timp ce în sudul țării este caniculă și secetă, în Transilvania vin nori și ploi.

Petrecerea Divorțaților

Meterologii au transmis joi o informare prin care anunță schimbarea vremii începând de astăzi și sosirea ploilor, în zona centrală a Transilvaniei, fiind vizate mai multe județe printre care Alba și Sibiu.

”În după-amiaza zilei de joi, 30 iulie, noaptea de joi spre vineri, 30/31 iulie, precum şi în cursul zilei de vineri, 31 iulie, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată.

Vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, trecător cu aspect de vijelie. Ploile vor avea şi caracter torenţial, astfel încât, pe arii restrânse, cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp, iar izolat, mai ales în Carpaţii Orientali şi Meridionali, peste 30…35 l/mp. Vor fi condiţii de grindină”, au transmis meteorologii.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv: Decizie definitivă la Curtea de Apel București

Ioana Oprean

Publicat

în

Decizie definitivă la Curtea de Apel București: Călin Georgescu rămâne în arest preventiv Călin Georgescu rămâne în arest preventiv, după ce Curtea de Apel București a admis contestația procurorilor DIICOT împotriva deciziei Tribunalului București din 13 octombrie, prin care fusese dispusă înlocuirea măsurii cu arestul la domiciliu. Hotărârea a fost pronunțată vineri, 23 octombrie, și […]

Citește mai mult

Actualitate

Elevii din România intră în vacanța de toamnă: Câte zile libere au și când începe al doilea modul din anul școlar 2026-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

Elevii din România intră în vacanța de toamnă: Câte zile libere au și când începe al doilea modul din anul școlar 2026-2027 Elevii din România intră în vacanța de toamnă 2026 începând de sâmbătă, 24 octombrie, după încheierea primului modul de cursuri din anul școlar 2026–2027. Aceștia se vor întoarce în bănci luni, 2 noiembrie, […]

Citește mai mult

Actualitate

Schimbări radicale pe cel mai aglomerat drum din județul vecin: Viteză redusă la 50 km/h și reorganizarea benzilor într-un punct negru al accidentelor

Ioana Oprean

Publicat

în

Schimbări radicale pe cel mai aglomerat drum din județul vecin: Viteză redusă la 50 km/h și reorganizarea benzilor într-un punct negru al accidentelor Șoferii care circulă pe DN1, între Cluj-Napoca și Turda, trebuie să fie atenți la noile modificări de trafic din zona Vâlcele, în apropiere de Hanul Europa. Autoritățile au demarat lucrări pentru reconfigurarea […]

Citește mai mult