Rămâi conectat

Actualitate

VREME deosebit de rece în întreaga țară, de sâmbătă după-amiaza. Frigul și precipitațiile vor persista și săptămâna viitoare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Vremea va deveni deosebit de rece la scara întregii ţări începând de sâmbătă după-amiază, cu valori termice ce vor coborî chiar şi cu 10-11 grade faţă de cele din aceste zile, în timp ce precipitaţiile prognozate vor fi sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare şi se vor semnala în majoritatea regiunilor, a declarat, joi, 15 martie, Mihai Huştiu, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

„Vremea rămâne caldă până sâmbătă, inclusiv. În mare parte din ţară temperaturile se menţin peste mediile perioadei, şi ajung la 19-20 de grade, chiar 22 de grade, în partea sud-estică a ţării. Precipitaţiile aşteptate până sâmbătă, în general slabe, vor ocupa treptat suprafeţe mai extinse din partea de vest a ţării, cu cantităţi ce nu depăşesc decât izolat 15-20 litri/mp. De sâmbătă după-amiază, sâmbătă seara, vremea se răceşte, la început în partea de nord a Moldovei. Acolo, temperaturile nu mai trec sâmbătă la amiază de 4-5 grade. Pe acolo va pătrunde masa de aer deosebit de rece ce va cuprinde mare parte din continent. Tot în partea de nord a Moldovei precipitaţiile aşteptate se vor transforma, din seara zilei de sâmbătă, în lapoviţă şi chiar ninsoare. Foarte posibil se va depune şi strat important de zăpadă, în vreme ce în vest şi nord-vest până duminică aşteptăm ploi însemnate cantitativ. Local, vor fi cantităţi de peste 25-30 de litri/mp. Asta pentru că regiunile intra-carpatice sunt cumva adăpostite în primă fază de aerul acesta deosebit de rece”, a explicat Huştiu, pentru Agerpres.

Specialistul ANM a menţionat, totodată, că masa de aer rece va cuprinde treptat şi celelalte zone ale ţării, începând de duminică, inclusiv Bucureştiul. „Aici, dacă sâmbătă vor fi în jur de 19 grade, duminică nu vor fi mai mult de 6 grade. Posibil ca şi în Capitală, de duminică după-amiază, să fie intensificări ale vântului, iar ploaia aşteptată să se transforme în lapoviţă şi ninsoare. Este devreme să ne pronunţăm asupra depunerii de strat de zăpadă. În partea de sud a ţării, la început vor fi mai ales ploi, însă de duminică seara probabil că precipitaţiile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare”, a spus Mihai Huştiu.

Potrivit sursei citate, la nivel comparativ, dacă vineri, în Moldova, se vor înregistra 13-14 grade, sâmbătă la amiază nu vor fi mai mult de 2-3 grade, deci, mai mult de zece grade diferenţă de la o zi la alta.

„Trecem de la o vreme deosebit de caldă la o vreme neobişnuit de rece. În mod normal, în această perioadă ar trebui să avem temperaturi între 7 şi 14 grade. La nivelul săptămânii viitoare, însă, vom avea valori termice cuprinse între -6 şi 6 grade, cu cele mai coborâte temperaturi în nordul Moldovei. Pe timpul nopţii este posibil ca temperaturile să coboare chiar spre limita gerului, până la -10 grade în special în partea de nord-est a ţării”, a spus meteorologul ANM.

Vestea proastă este că vremea capricioasă se va menţine pe tot parcursul săptămânii viitoare, în jurul datelor de 25-26 martie.

„Această vreme neobişnuit de rece pentru această perioadă se va menţine aproape toată săptămâna viitoare. Aşa cum şi Organizaţia Meteorologică Mondială a menţionat, va fi un val de frig ce va persista până undeva spre 25-26 martie, aceeaşi evoluţie fiind aşteptată şi în România. Vom avea, deci, săptămâna viitoare, temperaturi şi cu 10 grade mai coborâte faţă de normalul acestei perioade. Temporar, vom mai aştepta precipitaţii în mare parte din ţară, atât sub formă de lapoviţă, cât şi de ninsoare. În plus, odată cu pătrunderea de aer rece vântul se va intensifica în mare parte din ţară, mai ales în zonele de munte, dar şi în regiunile estice şi sud-estice ale ţării, şi care vor depăşi la rafală 60-70 km/h, amplificând şi mai mult senzaţia de frig. Aşteptăm precipitaţii în special pe partea de sud a ţării pentru că dinspre bazinul Mării Mediterane vor veni cicloni atmosferici care vor afecta şi ţara noastră, cu precădere partea de sud, unde temporar vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, dar şi lapoviţă şi ninsoare. Ar fi mai degrabă o vreme de iarnă decât una de sfârşit de martie”, a subliniat Huştiu.

sursa: agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România în Air Schengen și Schengen maritim din 31 martie. Ce se schimbă de duminică la controale și cum vor călători copiii minori

Ziarul Unirea

Publicat

în

România în Air Schengen și Schengen maritim din 31 martie. Ce se schimbă de duminică la controale și cum vor călători copiii minori România intră în spaţiul Schengen cu frontierele aeriene (Air Schengen) și maritime începând de duminică, 31 martie. Secretarul de stat în Ministerul de Interne, chestorul Bogdan Despescu, a explicat ce înseamnă acest […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea