Voucherele sociale de 250 de lei: Au fost virați bani pentru tranşa a treia a tichetelor pentru aproximativ 2.4 miloane de români
Luni, 24 octombrie 2022, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a încărcat o nouă tranșă de 250 de lei, cea de-a III-a, pe cardurile sociale oferite prin programul „Sprijin pentru România”. Valoarea totală a tranșei III se ridică la peste 590 de milioane de lei și a ajuns la aproximativ 2,4 milioane de români.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a efectuat plățile pentru încărcarea voucherelor sociale oferite prin programul „Sprijin pentru România” cu o nouă tranșă de 250 de lei, cea de-a treia, pentru un număr de 2.358.359 de români. Reamintim că sunt IV tranșe, în valoare totală de 1.000 de lei, oferite o dată la două luni, până la finalul acestui an.
Astfel, până miercuri, toți beneficiarii vor avea cardurile încărcate, pentru a putea achiziționa alimente și mese calde. Valoarea totală a sumei transmise de MIPE, din fonduri europene nerambursabile, se ridică la 590.384.250 lei.
„Mă bucur că reușim să respectăm calendarul asumat și vă pot anunța că astăzi am efectuat plățile pentru încărcarea tranșei a III-a de 250 de lei, pe care Guvernul îi oferă persoanelor vulnerabile prin programul Sprijin pentru România. Este un ajutor atât de necesar în această perioadă, din care românii pot să își cumpere alimente și mese calde. Separat, în luna noiembrie vom distribui o nouă tranșă de pachete cu ajutoare alimentare, ce conțin 12 tipuri de produse de bază pentru consum, prin intermediul programului pe care l-am lansat încă din ianuarie 2020. Așadar, vor fi români care vor primi în această perioadă atât cei 250 de lei, cât și un pachet de peste 24 de kilograme de alimente. De asemenea, o altă veste bună pe care vreau să o anunț este că vom urgenta procesul pentru încărcarea tranșei IV de 250 de lei pe carduri, pentru a ajunge la beneficiari înainte de sărbătorile de iarnă”, a transmis ministru Marcel Boloș.
Menționăm că astăzi s-a efectuat încărcarea pentru beneficiarii care au intrat deja în posesia cardurilor. În continuare, până la jumătatea lunii noiembrie se vor emite și distribui cardurile pentru categoriile de beneficiari care au devenit eligibili după momentul acordării celei de-a doua tranșe, sau care au fost omiși din aceasta, însumând aproximativ 33.000 de persoane. Pentru aceștia, încărcarea se va face pe parcursul lunii noiembrie. O posibilă excepție ar putea surveni în cazul persoanelor care nu au fost găsite la domiciliu pentru a li se înmâna cardul sau care nu au răspuns avizării reprezentanților Companiei Naționale Poșta Română, însă nu există riscul ca vreunul dintre beneficiarii eligibili să nu primească acest sprijin.
Pentru categoriile de beneficiari care au devenit între timp eligibili, sau care au fost omiși la livrare, MIPE prezintă un ghid cu îndrumări, care este disponibil aici – https://bit.ly/3D50Dke.
Mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape: 1) producția cardurilor de către unitățile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor și inserarea CIP-ului), 2) împlicuirea și distribuirea la nivel național de către Poșta Română și 3) încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor. Listele cu beneficiari sunt stabilite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), iar de împlicuirea și livrarea cardurilor se realizează de către angajații Poștei Române.
Răspunsuri la cele mai frecvente întrebări adresate de către beneficiari
Voucherele în valoare de 250 de lei se încarcă o tab la două luni, până la finalul anului, iar aceste sume sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor. Astfel, dacă tranșa IV este încărcată în decembrie 2022, ea poate fi utilizată până în decembrie 2023.
Atunci când sunt distribuite, cardurile sunt însoțite de scrisori care conțin instrucțiuni de utilizare (inclusiv codul PIN), detalii despre magazinele unde se pot utiliza cardurile și un număr de telefon pentru cazurile în sunt probleme.
Cardurile pot fi folosite doar de către beneficiari. În cazuri excepționale, în care beneficiarul nu se poate deplasa la operatorii economici pentru a utiliza ajutorul, atunci poate încredința tichetele unei persoane apropiate, dar doar împreună cu actul de identitate.
Pentru a putea afla soldul curent / suma disponibilă pe card și pentru alte informații beneficiarii sunt rugați să apeleze Serviciul Clienți al emitentului. Numerele de telefon oficiale sunt următoarele:
Edenred: 021 301 33 03 Sodexo: 021 204 46 64 UP România: 0374 66 22 73
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Schimbări radicale pe cel mai aglomerat drum din județul vecin: Viteză redusă la 50 km/h și reorganizarea benzilor într-un punct negru al accidentelor
Schimbări radicale pe cel mai aglomerat drum din județul vecin: Viteză redusă la 50 km/h și reorganizarea benzilor într-un punct negru al accidentelor Șoferii care circulă pe DN1, între Cluj-Napoca și Turda, trebuie să fie atenți la noile modificări de trafic din zona Vâlcele, în apropiere de Hanul Europa. Autoritățile au demarat lucrări pentru reconfigurarea […]
Ajutorul pentru energie ar putea crește la 100 de lei pe lună pentru consumatorii vulnerabili: Plafonarea prețului la gaze, menținută până în martie 2027
Ajutorul pentru energie ar putea crește la 100 de lei pe lună pentru consumatorii vulnerabili: Plafonarea prețului la gaze, menținută până în martie 2027 Guvernul condus de Luca Niculescu urmează să analizeze majorarea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata facturilor la energie, în paralel cu măsuri de reducere a cheltuielilor publice și de stimulare a […]
Economist, despre indexarea pensiilor în 2027: ,,Programul de guvernare este o culegere de bune intenții. Pensionarii să nu se aștepte la o indexare mai mare de 3%. Și asta, dacă sunt bani”
Economist, despre indexarea pensiilor în 2027: ,,Programul de guvernare este „o culegere de bune intenții”. Pensionarii să nu se aștepte la o indexare mai mare de 3%. Și asta, dacă sunt bani” Economistul Adrian Negrescu este de părere că pensionarii nu ar trebui să se aștepte la o indexare a pensiilor mai mare de 3% […]

