Vitamina D scade riscul de deces cu 60% la pacienții Covid-19: Efecte negative dacă e luată în cantități mari. STUDIU
Peste 80% dintre pacienţii care suferă de COVID-19 au o lipsă de vitamina D. Luată ca supliment în tratamentul anti coronavirus, Vitamina D, scade riscul de deces cu 60%, arată un studiu făcut într-un spital din Barcelona. Pacienții au primit câte cinci doze de vitamina D, la intervale de două, patru, opt și 15 zile.
„Aportul de vitamina D este benefic. Se găsește sub formă alimentară, în somon, în hering, în sardine, în soia, dar de obicei suplimentele de vitamina D ne ajută să avem cantități normale“, spune imunologul Radu Ciornei.
Doza pe care trebuie să o luăm din alimentație, recomandată de specialiști, este între 400 și 800 de unități internaționale pe zi, spune imunologul. „Acum, în perioada aceasta, în care suplimentarea vitaminei D poate să ne ajute, un aport, timp de trei luni, între 2.000 și 4.000 de unități internaționale pe zi este suficient“.
Imunologul atrage atenția că există și hipervitaminoză D: „Există posibilitatea să avem probleme de decalcifiere și probleme grave renale dacă exagerăm.“
Sursa: alephnews.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România
Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România Românii din diaspora care cumpără o locuință în România pot beneficia de un voucher în valoare de 10.000 de euro, prin programul „O CASĂ cu ROUNIT”. Potrivit informațiilor publicate de AGERPRES, ROUNIT a încheiat un […]
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]
Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]